Ionuț Antonie s-a stins din viață în urmă cu doar câteva zile, la vârsta de 59 de ani. Autoritățile nu au reușit să identifice nicio rudă a acestuia, astfel că riscă să fie înmormântat prin procedura destinată persoanelor fără aparțînători, la Cimitirul Străulești 2.
Actorul Ionuț Antonie s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani
Actrița Ioana Ginghină a cerut ajutorul comunității ei din mediul online, iar în cele din urmă s-a putut lua legătura cu un membru al familiei actorului.
„Vă mulțumesc tuturor pentru mobilizarea extraordinară, pentru distribuiri, mesaje și pentru toate informațiile trimise.
Vom reveni imediat ce avem stabilite capela, ziua și ora funeraliilor. Ieri v-am rugat să ne ajutați să-i găsim familia.
Ați distribuit și ați făcut că mesajul să ajungă unde trebuia. Vă mulțumesc din suflet”, a anunțat Ioana Ginghină pe contul ei de Instagram.
Cine a fost Ionuț Antonie
Ionuț Antonie s-a născut la 10 septembrie 1967, în București. Potrivit arhivei Teatrului Ion Creangă, actorul a avut o activitate îndelungată în cadrul instituției și a interpretat numeroase personaje în spectacole pentru copii și familii. Printre producțiile în care a jucat se numără „Prinț și cerșetor”, „Inimă rece”, „Cei trei purceluși”, „Harap Alb”, „Când jucăriile spun pă!”, „Povestea copilului care a salvat poveștile”, „Insula misterioasă” și „Creangă prin povești”.
În ultimii ani, numele său a continuat să apară în distribuțiile Teatrului Ion Creangă. Actorul a făcut parte, printre altele, din distribuția spectacolului „Creangă prin povești”, lansat în 2023, o producție care reunește mai multe personaje și momente inspirate din opera lui Ion Creangă.