Printre victimele accidentului se numără și Alexandru, un tânăr de doar 26 de ani, care urma să își sărbătorească ziua de naștere peste aproximativ o săptămână.

Alexandru și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost lovit de un autoturism al cărui șofer a pierdut controlul volanului. Vestea morții sale a fost primită cu durere de familie și de cei care l-au cunoscut.

Tânărul era apreciat de comunitatea din care făcea parte și avea numeroși oameni apropiați care îl prețuiau. Din păcate, planurile sale pentru perioada următoare au fost curmate brusc.

Citește și: VIDEO Criza energetică din România. Dunărea la un nivel critic amenință producția de energie nucleară

Ce au transmis reprezentanții ISU Brașov

Accidentul s-a produs în jurul orei 21:00, pe strada Mureșenilor.

Din primele informații, autoturismul a lovit trei pietoni aflați pe trotuar. Doi dintre aceștia au murit, în timp ce a treia victimă a fost transportată la spital în stare critică. Șoferul mașinii a fost, de asemenea, rănit și se află internat, fiind conștient.

Circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia nu sunt încă clare. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili de ce șoferul a pierdut controlul autoturismului.

Printre ipotezele luate în calcul se află și posibilitatea ca acestuia să i se fi făcut rău la volan.

„În jurul orei 21:00, am fost anunţaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Mureşenilor din municipiul Braşov. Din primele informaţii, un autoturism a lovit trei pietoni care se aflau pe trotuar. În urma evenimentului au rezultat patru victime. Din păcate, una dintre acestea a fost declarată decedată”, au

transmis reprezentanții ISU Brașov.

Ancheta continuă, iar oamenii legii urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul în urma căruia Alexandru și-a pierdut viața la doar 26 de ani.