Anamaria Gălușcă Kadar este numele româncei care a murit în accidentul tragic din Italia. Femeia de 44 de ani și-a pierdut viața în dimineața zilei de 14 iulie 2025, în localitatea Comacchio, provincia Ferrara din Italia. Ea era angajată de mai mulți ani la o fermă agricolă. În momentul tragediei, Anamaria se afla la muncă și planta căpșuni, în momentul în care a fost strivită de un utilaj agricol, informează Il Resto del Carlino.

În timp ce altoia niște puieți de căpșuni, aceasta a schimbat din greșeală viteza tractorului pe care îl manevra. Utilajul a avansat încet și a lovit-o mortal. Potrivit informațiilor preliminare, ea coborâse din tractorul pe care îl conducea fără să-și dea seama că lăsase marșarierul cuplat.

În momentul în care a încercat să pornească din nou motorul, utilajul agricol s-a pus în mișcare și a strivit-o între tractor și un cărucior agricol aflat în apropiere.

Colegii româncei au privit întreaga tragedie

La fața locului au ajuns echipaje medicale, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a salva viața româncei. Anamaria a murit pe loc, chiar sub privirile îngrozite ale colegilor ei de muncă. „A murit sub ochii noștri”, au declarat aceștia.

Citește și: Sfârșit tragic în Grecia! Mihai, un român din Botoșani, a murit în concediu, iar soția sa are nevoie de ajutor: „Speră să își poată înmormânta soțul ACASĂ!”

Din păcate, nimeni nu a putut face nimic pentru a preveni tragedie, deoarece totul s-a întâmplat mult prea rapid. Colegii româncei se aflau al doar câțiva metri distanță. Întreaga comunitate din zonă este în stare de șoc, iar Anamaria era o persoană foarte apreciată de cei cunoscuți, inclusiv la locul de muncă. Anamaria a lăsat în urmă un băiețel, care locuiește alături de mătușa lui.

„Este vorba despre o lucrătoare care de ani de zile muncea pe teritoriul nostru.

Știm că are un fiu și o cumnată care locuiau împreună cu ea”, a declarat Mirko Cavallini, secretar teritorial al sindicatului Uil Ferrara.

Cercetările în acest caz continuă pentru a se stabili toate condițiile în care a avut loc tragedia. Moartea româncei a început să ridice multe semne de întrebare cu privire la siguranța la locul de muncă. Astfel, sindicalistul Mirko Cavallini a mai adăugat că au început să se măsuri urgente pentru prevenirea unor tragedii similare, cum ar fi cursuri gratuite de instruire pentru prevenirea răsturnării remorcilor de recoltare și

a tractoarelor.