În iulie, Anastasia Samsonova, în vârstă de 33 de ani, a fost unul dintre primii turiști care au stat într-o nouă stațiune de vacanță din Coreea de Nord, o țară în mare parte închisă lumii exterioare.

Situată într-o zonă exclusivistă de pe coasta de est, unde liderul Kim Jong Un și-a petrecut o mare parte din tinerețe, zona turistică de coastă Wonsan Kalma s-a deschis oficial pe 1 iulie.

Citește și: VIDEO Coreea de Nord si-a construit resort de lux! Țara încearcă să atragă cât mai mulți turiști

Construită în apropierea unui poligon de testare a rachetelor, stațiunea găzduiește hoteluri, restaurante, centre comerciale și un parc acvatic, potrivit presei de stat.

Însă, deși inițial a fost prezentată ca fiind deschisă turiștilor internaționali, până acum au fost permiși accesul doar rușilor, care intră în grupuri și organizați de agenții de turism acreditate.

Anastasia a fost contactată de BBC și a povestit întreaga experiență din resortul de lux al lui Kim Jung Un.

Anastasia a avut parte de un șoc când a ajuns în resortul lui Kim Jong Un: „Totul era impecabil”

Anastasia a călătorit în resortul Wonsan Kalma chiar în luna iulie, alături de alte 14 persoane. Vizita a fost strictă și controlată până la ultimul detaliu.

Turiștii au fost însoțiți de ghizi și paznici, iar în fiecare zi au avut un itinerar fix, de la care nu se putea abate fără permisiunea autorităților nord-coreene.

Citește și: Planul lui Kim Jong Un, în timp ce Rusia atacă Ucraina! A lansat o rachetă, în toiul nopții. Ce țintă a avut

Ea spune că ghizii i-au spus că paznicii erau necesari pentru a preveni situațiile în care turiștii ar putea să interacționeze cu localnicii și i-ar putea speria.

„Când mergeam pe stradă, nord-coreenii s-au uitat la noi cu mare surpriză, pentru că țara a fost închisă pentru foarte mult timp”, a mărturisit Anastasia.

Anastasia spune că grupului ei i s-a spus, de asemenea, să nu fotografieze șantierele de construcții și aibă grijă la vestimentație, deoarece nu aveau voie să poarte haine prea „atrăgătoare”. Totuși, în ciuda tuturor restricțiilor, ea spune că s-a bucurat de „o vacanță fără oameni”, deoarece plajele erau aproape goale, cu nisip alb.

Rusoaica a avut un șoc atunci când a văzut condițiile de pe plajă, deoarece totul era nou și curățat în fiecare zi.

„În fiecare zi, plaja era curățată și nivelată perfect. Totul era impecabil. Șezlongurile erau absolut noi, totul impecabil. Intrarea în mare era foarte lină, așa că da, a fost într-adevăr o plajă foarte bună”, a mai spus rusoaica.

De la pandemia de coronavirus, turismul internațional din Coreea de Nord a fost închis pentru turiștii străini.

Lucrurile au început să se schimbe anul trecut, când au decis să permită din nou turiștilor ruși să o viziteze. În februarie, peste granițele țării au trecut și turiști din Occident, inclusiv din Australia, Franța, Germania și Marea Britanie, deși aceste vizite au încetat brusc după câteva săptămâni mai târziu, fără a se preciza de ce.

Cât costă o vacanță în resortul lui Kim Jong Un?

Pentru o astfel de vacanță, Anastasia a scos din buzunar 1.800 de euro pentru o călătorie de o săptămână până în Coreea de Nord, inclusiv cu trei zile de sejur la Wonsan. În cazul în care vă întrebați cum arată o zi „obișnuită” în cadrul acestei vacanțe, rusoaica de 33 de ani a povestit că micul dejun începea de la ora 8, după care urmau diferite activități până la 9:30. Acest program avea loc într-una din zilele „mai relaxate”.

În ce privește mesele, Anastasia spune că ele conțineau multă carne cu sosuri dulci și acrișoare, dar și un fel mâncare cu morcovi și varză tăiate fin și asezonate cu sosuri. În ceea ce privește prețurile, acestea erau destul de mici. Samsonova a mărturisit că o sticlă obișnuită de bere era în jur de 60 de cenți pe plajă. 

Cu toate acestea, nu este încă clar când va avea loc următoare vizită a turiștilor în resort. Agenția de turism care a organizat primele trei călătorii în stațiune a transmis că există interes pentru un potențial nou tur în septembrie, doar că autoritățile din Coreea de Nord nu l-au aprobat încă.