Avem cel mai scump Paște din istoria creștinătății. Cu bugetele la limită, oamenii caută doar strictul necesar pentru a respecta tradiția, iar de multe ori sunt nevoiți să mai taie de pe listă produse pentru a se încadra în banii pe care îi au. Dacă în alți ani, mesele erau pline de fel și fel de preparate, acum cumpărăturile se fac la suta de grame. Totul este mai scump cu cel puțin 30%.
Citește și: Programul supermarketurilor de Paște 2025. Până la ce oră sunt deschise?
Cutremurul prețurilor se resimte puternic în buzunarele oamenilor. Deși Paștele e în câteva zile, oamenii sunt mai degrabă atenți la portofele și mai puțin la mesele îmbelșugate. Kilogramul de miel ajunge la 45 de lei. Cel de brânză de vacă la 30 de lei, iar cel de brânză de oaie costă 43 de lei.
În fața vitrinelor, oamenii au ajuns la concluzia ca nu e nimic ieftin. Tocmai din acest motiv, nici socoteala de acasă nu se mai potrivește cu cea din piață. Această femeie spune că meniul depășește cu mult bugetul pe care și-l pregătisem.
„Din șapte sute de lei mai am cred că, cred că șase sute am cheltuiești. Ăștia erau toți banii pentru masa de Paști. O să mai iau de la băiat niște bani”, a declarat o femeie.
Cât au crescut prețurile la produsele de Paște?
Cei care au urmărit prețurile spun că acestea au crescut odată cu apropierea Paștelui. Scumpirea se observă și la ouă. Dacă ieri costau un leu și zece bani, astăzi în locul or au apărut cele de un leu și douăzeci de bani.
Și în magazine e agitație în căutarea prețurilor cele mai mici. Unii cumpărători au tăiat deja de pe listă.„Păi, am renunțat la cafea. N-am mai luat trei cutiuțe de cafea. Am luat numai una. Smântâna a renunțat, zic merge și fără smântână”, „Tot ce am apucat să luăm din ele au crescut prețul cu cinci, zece la sută, cincisprezece”, au declarat mai mulți cumpărători.