Astăzi, în noul episod din serialul „Dragoste și speranță”, difuzat de la ora 17:45 la Kanal D2, Melis este extrem de îngrijorată de faptul că bebelușul ei s-ar putea naște cu o boală teribilă și încearcă să afle dacă în familia Gokhan, din care face parte și tatăl biologic al copilului său, a mai fost o astfel de situație. 

Din dorința de a finaliza ancheta personală în ceea ce privește moartea surorii sale, Ege păstrează tot mai intens legătura cu Zeynep, tânăra care a fost în imediata apropiere a lui Melodi în ziua accidentului acesteia. Întâmplarea face ca atunci când merge în vizită la Zeynep, Ege să îi întâlnească pe Cihan și Seda în casa tinerei. Ege bănuiește că Cihan și Seda au o legătură cu teribilul caz al surorii sale însă nu poate dovedi deocamdată acest lucru.

Din dorința tot mai aprigă de a deveni soția lui Kuzey, Bahar mai că renunță la soarta celei care a fost ca o sora pentru ea, Sîla. Când

Bahar află că Sîla este internată la azil, tânăra merge să o viziteze, însă acolo va avea parte de o surpriză.

Cine este persoana pe care o va întâlni Bahar atunci când merge în vizită la azilul unde este internată Sîla și care este temerea cea mai mare a fiicei lui Cavidan, puteți afla astăzi, de la ora 17:45, în noul episod din serialul „Dragoste și speranță”, difuzat numai la Kanal D2.