O bunică și nepoata sa, de naționalitate ucraineană, care au dispărut duminică din Sectorul 4 al Capitalei, au fost găsite în afara oricărui pericol, luni, conform comunicatului Poliției Capitalei.
Bunica Lidiya și nepoata ei au fost găsite
O femeie de 67 de ani și nepoata ei de șase ani, care erau căutate de poliție după ce au plecat duminică de la locuința lor din Sectorul 4 și nu s-au mai întors, au fost găsite.
„Situaţia privind plecarea acestei femei, împreună cu nepoata sa, a fost clarificată”, anunţă luni Poliţia Capitalei.
Poliția a emis duminică un apel la nivel național pentru găsirea celor două persoane. Este vorba despre Lidiya Kovalenko, de 67 de ani, și despre minora Aleksandra Tobiassen, de doar șase ani.
Cele două au fost urmărite la nivel național
Pe data de 13 octombrie cele două au plecat de acasă și nu s-au mai întors, motiv pentru care au fost date în urmărire națională.
Citește și: VIDEO Noi imagini mașina care a plonjat în gol. Bărbatul a ajuns la spital cu răni ușoare
„Astăzi, 13 octombrie 2024, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariția unei femei, care a plecat, însoțită de nepoata ei, minoră, de la adresa de domiciliu, din Sectorul 4 și nu au mai revenit până în prezent”, a fost mesajul pe care l-a trimis Poliția Capitalei duminică seară.