Este vorba despre Nicolae Cătălin Ciobănescu. Conform declarațiilor surorii sale, Cătălin a părăsit România în compania fiului partenerei sale și a unui alt conațional, fiind atras de perspectiva unui loc de muncă în domeniul turbinelor eoliene.

Citește și: VIDEO Doi preoți au fost bătuți la Cernăuți, după ce mai mulți indivizi au intrat în biserică. Aceștia aveau fețele acoperite

Sora lui Cătălin a menționat că locul de muncă i-a fost oferit prin intermediul unui angajator român. Ajuns în Italia pe 11 iunie 2025, alături de ceilalți doi români, acesta ar fi efectuat analizele medicale necesare pentru angajare.

A doua zi, pe 12 iunie, după încheierea procedurilor medicale, Cătălin ar fi consumat alcool împreună cu cei doi însoțitori. Ulterior, în jurul orei 17:00 sau 18:00, ar fi părăsit hala unde erau cazați, aflată în apropierea unui teren cu turbine eoliene, și de atunci nu a mai fost văzut.

Ultima dată când a fost văzut, Cătălin se afla pe strada Via Adamello 33 din localitatea Bareggio, în apropierea orașului Milano. Conform relatărilor surorii sale, locuința în care era cazat fusese amenajată provizoriu într-o hală industrială. De la dispariția sa, familia nu a mai reușit să ia legătura cu el.

Care a fost mesajul trimis de sora lui

Ciobănescu Nicolae Cătălin are o înălțime de 1,68 metri, aproximativ 70 de kilograme, păr blond și ochi verzi. Un semn distinctiv este o cicatrice de formă rotundă situată pe frunte, între sprâncene. În momentul dispariției, purta o pereche de blugi și un tricou de culoare albastră.

Citește și: De câte ori sunase Andreea la 112, înainte să fie ucisă cu toporul de concubin? Poliția a reacționat în cazul crimei din Lipănești: „De fiecare dată se împăcau”

„Bună ziua, dragi români! Vă scriu în disperarea mea de a îmi găsi fratele plecat acum 10 zile la muncă în Italia! A dispărut de la cazarea aflată în comuna Bareggio, via Adamelo 33, de lângă Milano! Semnalmente: blond, ochi verzi, înalt 1.68! Vă rog din suflet, dacă îl vedeți, anunțați urgent la nr. 0723617777! Atașez poză cu el.”

Dispariția a fost notificată Poliției din România, iar familia intenționează să depună o sesizare și la autoritățile din Italia.