Alexandru Cristian Neacșu, un rezident în vârstă de 32 de ani, a fost găsit fără viață în timp ce se află în garda la Spitalul Floreasca. Tânărul medic provenea din județul Gorj, era căsătorit și avea doi copii, iar soția este tot medic și lucra tot în București. Tragedia s-a produs sâmbătă după-amiază, în timpul programului de gardă, în unitatea medicală unde lucra. Astăzi, medicii legiști au transmis primele concluzii cu privire la necropsia tânărului rezident găsit fără suflare.
Care sunt ipotezele luate în calcul de anchetatori
Potrivit Observatornews, medicul rezident se află în gardă în momentul incidentului și lucra în cadrul secției de medicină de urgență. Acesta intrase în tură sâmbătă dimineață, iar câteva ore mai târziu a mers la baie, unde a fost descoperit ulterior în stop cardiorespirator. Alerta a fost dată de către o angajată în serviciul de curățenie a spitalului, care a observat că medicul nu mai iese din baie.
Conform sursei menționate mai sus, în coșul de gunoi din baia în care a fost găsit medicul a fost descoperită o seringă folosită, iar anchetatorii iau în calcul varianta administrării de fentanil, un analgezic extrem de puternic.
Cazul este investigat pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.Primele informații care au rezultat în urmă autopsiei
Potrivit stiripesurse.ro, primele informații transmise de către medicii legiști în urmă autopsiei arată că medicul rezident și-ar fi administrat Fentanyl înainte de a-și da ultima suflare, au specificat surse judiciare.
Fentanyl este un analgezic de 50 de ori mai puternic decât heroina. În doze mari, substanța poate afecta grav respirația și poate duce la stop cardiorespirator. Tânărul medic era apreciat de colegi și nu există semne care să indice probleme la locul de muncă. Toți cei care l-au cunoscut îl descriu că un medic foarte bun și dedicat profesiei sale, potrivit antena3.ro.De asemenea, surse din anchetă susțin că echipajele medicale și colegii săi au încercat aproximativ o ora să îl readucă la viață, însă manevrele de resuscitare nu