Arsenium, Arsenie Todiraș pe numele său real, a fost unul dintre membrii trupei O-Zone. Cei trei băieți, Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș au ajuns rapid una dintre cele mai de succes trupe din anii 2000. Puțini știu prin ce a trecut Arsenium, chiar înainte să înceapă acest capitol important din viața sa. Chiar în ziua în care a semnat primul contract pentru O-Zone, artistul a aflat că mama lui s-a stins din viață.
Citește și: Ce mai face Arsenie de la O-Zone. Iată cu ce se ocupă artistul în prezent
Femeia era bolnavă de câțiva ani de zile de cancer. În ciuda tuturor eforturilor, pentru aceasta nu s-a mai putut face nimic. Atât Arsenium, cât și sora lui, au încercat să îi fie alături mamei lor în această perioadă dificilă.
Arsenium: Ziua în care am semnat contractul pentru O-Zone, nu vreau să greșesc, probabil aceeași zi sau ziua următoare, a decedat mama mea. Probabil după ani de zile am început să mă gândesc la chestia asta, că Dumnezeu mi-a luat tot și mi-a dat ceva ca eu să pot rezista și trăi.
Eu așa mă gândesc. Atunci eu eram un pic supărat pe O-Zone. La câteva zile după ce a decedat mama mea, eu trebuia să merg la concert în Moldova, pentru că trupa deja funcționa. Eram cumva supărat că trebuia să fac asta și că nu sunt înțeles. În același timp, O-Zone m-a ajutat, dar nu știu dacă am depășit... Să pot să trăiesc. Eu m-am blocat, ca și cum nu s-a întâmplat chestia asta.
Mihai Ghiță: Crezi că toată suferința aceea de atunci te-a afectat mai târziu?
Arsenium: Da, sigur. De multe ori m-am întors în timp și când mă întorceam și încercam să las deoparte chestia asta. Dacă cineva zice că te poți tratata de traumele astea, nu, nu trece nimic. Pentru mine era să nu mă gândesc, să fac alte chestii. Pentru o pierdere de părinte, poți să te duci la toți psihologii, nu o să o rezolvi. Cam asta era gândul meu peste ani de zile. Asta e părerea mea, psihologii ar spune altceva.
Arsenium, despre succesul O-Zone: „N-am dormit în perioada aia”
În comparație cu agitația din industria muzicală din prezent, Arsenium a mărturisit în cadrul emisiunii „În oglindă” că se bucură că a trăit culmile succesului când era mult mai tânăr. Cântărețul a declarat că pierdea nopți în șir deoarece succesul trupei O-Zone le aduce concerte peste concerte. De cele mai multe ori, chiar mai multe concerte într-o singură zi. În toate țările în care a fost, el susține că trupa a fost primită cu multa admirație.
Arsenium: A fost extraordinar. Bine că eram tânăr, pentru că n-am dormit în perioada aia. Dacă se întâmpla acum succesul ăsta, nu știu dacă rezistam. Concertele puteau să fie și trei pe zi în România. Când auzi că ești numărul unu în Italia, Franța, luam totul de parcă e WOW, dar trebuie mai bun. Numărul unu peste tot. Era o senzație, parcă eram Michael Jackson. Dacă vorbim de țări din Japonia, prin toată Europa, eram primiți foarte bine. Era un succes total.