Serialul „Ai nimănui”, difuzat la Kanal D, ține cu sufletul la gură milioane de telespectatori, în fiecare seară, de luni până vineri, de la 20:00. Povestea celor șase frați rămași orfani și a personajelor care gravitează în jurul lor este adusă la viață prin interpretări autentice și pline de emoție ale unor actori talentați, apreciați la nivel internațional. Din distribuție face parte și Burak Berkay Akgül, în interpretarea lui Devran.

Ce are în comun Burak Berkay Akgül cu personajul său, Devran

Deși s-a alăturat producției pe parcurs, tânărul Burak Berkay Akgül a impresionat rapid prin interpretările sale. Acesta este atât de convingător încât pare una cu personajul său. Într-un interviu acordat publicației NTV Haber, actorul a vorbit despre contrastul, dar și punctele comune dintre el și Devran.

În viața reală sunt o persoană calmă, introvertită și reflexivă, în timp ce în interpretarea lui Devran scot în evidență o latură mai expresivă din punct

de vedere emoțional uneori intensă, poate chiar explozivă
, a declarat Burak pentru NTV Haber.

Aceste diferențe între om și personaj nu fac decât să confirme talentul lui Burak. Deși el și Devran se află la poli opuși, există o punte de legătură- trei valori comune, care se aplică în fața camerelor de filmat, dar și în viață.

Citește și: Ce spune celebrul actor turc Reha Ozcan despre personajul său din serialul ”Ai nimănui”, difuzat la Kanal D: “Un protector al cartierului în care locuiește…”

Citește și: Cine este câți ani are Hazal Subaşı, talentata actriță care joacă rolul Azize în noul serial turcesc “Ai nimănui”, difuzat la Kanal D

În ambele situații, fie că este vorba despre Devran, fie despre mine, pun pe primul loc sinceritatea, autenticitatea și pasiunea. Aceste valori comune mă ajută atât la interpretarea personajului, cât și în reflectarea propriei mele realități ”, a adăugat Burak.

În vederea construirii personajului său, Burak a reușit să găsească echilibrul între putere și sensibilitate, între forță și vulnerabilitate, între familie și propriul drum. Actorul se bucură că publicul a înțeles și apreciază complexitatea lui Devran.

Dacă ar fi să-l carcaterizez pe Devran, îl văd ca pe un bărbat care rămâne dreapt în fața provocărilor, atașat de familia sa, dar care în același timp vrea să-și trăiască propria viață. (…) Din comentariile pe care le-am citit despre Devran înțeleg

că publicul nu percepe doar latura sa puternică, ci și părțile sale vulnerabile. Asta înseamnă că personajul a fost înțeles și adoptat de telespectatori ”, a mărturisit Burak pentru NTV Haber.

Burak se dovedește a fi un inginer al emoțiilor, ceea ce nu este departe de formarea sa. Tânărul a absolvit Facultatea de Inginerie Geologică din cadrul Universității din Istanbul, pentru ca ulterior să urmeze cursuri de actorie.

Urmăriți serialul „Ai nimănui”, difuzat la Kanal D, de luni până vineri, de la 20:00, și vedeți cum va evolua conflictul emoțional în care este prins Devran.