O tragedie cutremurătoare a zguduit Republica Moldova după ce arbitrul Gheorghe Moldovan, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit fără suflare în curtea casei soției sale. Bărbatul, aflat în plin proces de divorț, a recurs la gestul extrem folosind o armă deținuta legal, lăsând în urmă trei fetițe și o familie profund îndurerată.
Cine este și cu ce se ocupă Irina, soția lui Gheorghe Moldovan
Gheorghe Moldovan și soția sa, Irina, păreau din exterior o familie unită, legată de pasiunea comună pentru sport. Într-o emisiune TV, cei doi vorbeau despre relația lor și despre dorința Irinei de a urmă aceeași meserie că soțul său pentru a petrece mai mult timp împreună. Cu toate acestea, în spatele zâmbetelor și aparențelor, relația lor se deteriora rapid. Procesul de divorț și tensiunile dintre cei doi au afectat profund starea lui Gheorghe, care a făcut în repetate rânduri publice mesaje pline de durere și disperare pe rețelele de socializare.
De asemenea, potrivit mesajului său de adio, femeia alături de care avea trei fetițe îi adresa vorbe grele și îi spunea că i-ar fi mai bine fără el. Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor după ce în ultima perioadă a fost copleșit de problemele din familia sa.
Cum s-au cunoscut Irina și Gheorghe Moldovan și cum a început relația lor de iubire
Gheorghe Moldovan a cunoscut-o pe Irina în anul 2017, iar un an mai târziu, la majoratul ei, a cerut-o în căsătorie. Aceștia au fost ani buni împreună, împărțind numeroase responsabilități și provocări, și au avut trei fetițe superbe. Lucrurile au mers bine între ei până acum câteva luni, când au apărut certurile, iar Irina a decis că vrea să divorțeze.
„În anul 2014, învățând la o școală internațională de misiune și sport, atunci aveam o dorință să spun așa că să mă căsătoresc, văzând exemplul multor antrenori de fotbal. Cred că în anul 2018 ne-am întâlnit la această școală, ea lucrând acolo și eu fiind student. Ne-am cunoscut și așa ne-am căsătorit. Acum, având mai multe responsabilități, de soț, de tată, pe măsură ce trec anii tot mai mult mă îndrăgoestesc de Irina”, povestea arbitrul anul trecut despre soția lui pentru FMF TV, potrivit radioimpuls.ro
Gheorghe Moldovan și Irina făceau echipă și pe terenul de fotbal. Irina și-a dorit să urmeze o carieră în arbitraj, astfel că soțul ei a ghidat-o și i-a fost alături constant. Anul trecut, el povestea cât este de mândru să o aibă alături.
„E ceva inexplicabil. Eu am motivat-o pe Irina să vină pe terenul de fotbal. Mă simt că peștele în apă atunci când sunt pe teren, iar știind că și Irina este lângă mine, mă simt fantastic. Mă bucur enorm că Irina împărtășește aceeași dorință și a devenit arbitru. Este o poziție minunată, iar prezența ei pe teren îmi dă o energie aparte. Irina are șanse mai mari decât mine să facă din asta o carieră adevărată. Eu mai am doar câțiva ani activi, dar sunt convins că Irina va merge mai departe și va reuși să își construiască un nume în arbitraj”, spunea el pentru presă locală.