Cristina Teleanu a spus că nu a regretat, sufletește, decizia de a deveni ciobăniță, însă a recunoscut că viața de zi cu zi, greutățile muncilor mai grele și aglomerația activităților o făceau uneori să se piardă. A explicat că, având un copil mic și mai multe responsabilități decât în mod normal, se mai supăra uneori, dar își revenea de fiecare dată.

Citește și: Cine ar fi elevul care a trimis mesajele de amenințare în școlile din România? Minorul a fost dus la audieri

„Sufletește nu regret că am luat decizia să devin ciobăniță, dar viața de zi cu zi, greutățile muncilor mai grele, aglomerația activităților, mă fac câteodată să mă pierd, mai ales că am un copil mic și am de făcut mai multe lucruri decât în mod normal și apoi mă mai supăr, dar îmi revin”, a

mărturisit Cristina Teleneau.

Ea a povestit că, în copilărie, își dorise să aibă o fermă mare cu multe animale, însă atunci nu se gândea că va ajunge să fie singură, cu un copil mic, și să se lupte cu toate greutățile. A spus că, atunci când era copil și visa, vedea doar partea frumoasă, dar, ca adult, se confrunta zilnic atât cu lucruri bune, cât și cu rele.

„Eu când eram mică voiam să am o fermă mare cu multe animale, dar când eram mică nu mă gândeam că voi fi singură cu un copil mic și mă voi lupta cu toate. Când ești copil și visezi vezi partea frumoasă, acum fiind mare mă lovesc de ele zilnic și cu bune și cu rele. Am avut o familie mare, eram 5 copii, dar eu nu am copilărit cu ei, deoarece e o distanță de 20 de ani între mine și frații și surorile mele, ei erau deja căsătoriți la casele

lor, iar eu am fost cea mai mică, datorită decretului. Mama mea având o vârstă înaintată a rămas însărcinată și a vrut să renunțe, dar exista un decret, trebuia să ai 5 copii ca să renunți la a 6-a sarcină, iar ea avea doar patru”, a mai spus aceasta.

Din păcate, tatăl ei făcuse infarct și murise pe neașteptate, într-o singură zi, iar după aceea rămăsese doar ea cu mama ei.

Mama lucrase în Insula Mare a Brăilei, unde aveau o grădină mare, o casă cu etaj construită în perioada comunismului și o mașină, datorită muncii lor. După moartea tatălui, mama se trezise, la peste 40 de ani, văduvă și cu un copil mic de cinci ani.

„Tatăl meu a făcut infarct, a murit dintr-o dată, într-o zi și am rămas doar eu cu mama. Mama mea lucrau în Insula mare a Brăilei, aveau grădină mare acolo, ei au făcut casă cu etaj pe timpul comunismului și aveau mașină, datorită meiului. Ea toată viața a lucrat cu tatăl meu și dintr-o dată s-a trezit la 40 și ceva de ani văduvă și cu un copil mic de cinci ani. Nu am văzut situații în care să o văd pe mama disperată, este și a fost o femeie puternică pe care nu o dărâmă situațiile vieții. Creșteam alături de mama, făceam treaba alături de mama că așa trebuia”, a mai spus aceasta.

Ce s-a întâmplat după ce a terminat Facultatea de Drept

Cristina Veleanu a povestit că muncise de mică, dar că îi făcuse plăcere să muncească, să îngrijească grădina și considera acele activități ca pe o joacă. Le dădea apă animalelor și i se păreau lucruri firești. Își amintea că se adunau toți copiii la poartă, iar acelea erau cele mai mari bucurii pentru ea; uneori, aceștia o ajutau, știind că muncea.

Citește și: Drama din familia lui Hamude Dawoud. Tatăl și fratele său au primit 23 de ani de închisoare: „Nu mi-au spus motivul pentru care...”

„Eu am muncit de mică, dar mie îmi făcea plăcere să muncesc, să îngrijesc grădina și îmi plăcea, aia era joaca mea. Dădeam apă animalelor și lucrurile acestea mi se păreau normale. Ne strângeam la poartă toți copiii și aia era cea mai mare bucurie pentru mine, uneori mă ajutau și ei pentru că știau că muncesc”, a mai spus ea.

După ce terminase Facultatea de Drept, începuse să lucreze la o casă de avocatură   cunoscută, însă ajunsese să clacheze. Spunea că, prin al șaselea an, nu mai putea și simțea că nu mai avea un scop. După ce se zbătuse timp de patru ani în facultate și încă doi ani de stagiatură, ajunsese să se întrebe ce căuta acolo. Deși lucra într-o casă de avocatură cunoscută și avea un salariu bunicel, iar din exterior părea că se afla „pe cai mari”, mintea ei nu mai făcea față. Mărturisise că era epuizată psihic după facultate.

„După ce am terminat Facultatea de Drept am început să lucrez la o casă de avocatură cunoscută și am clacat. Cred că în al șaselea an nu mai puteam, simțeam că nu mai am de ce. M-am zbătut atât de tare cei patru ani de facultate și cei doi ani de stagiatură și m-am întrebat ce fac eu aici. Lucram la o casă de avocatură cunoscută, aveam un salariu bunicel. Eram pe cai mari cum s-ar spune, dar mintea mea nu mai făcea față. Eu mă epuizasem psihic după facultate”, a mai menționat ea.