Aici, cei doi se relaxează în mijlocul peisajelor spectaculoase și naturii deosebite. După mai bine de doi ani de relație, cei doi au făcut pasul cel mare, discutând încă din primele luni despre dorința lor de a construi un viitor împreună. La scurt timp după ce au ajuns în Bali, îndrăgostiții au împărtășit planurile lor de viitor.
Totuși, cei doi și-au dorit să trăiască pe deplin această nouă etapă din viața lor, luna de miere fiind unul dintre cele mai frumoase momente.
„Bine te-am găsit în luna de miere! Sper să ne priască, să ne fie de bine în luna asta de miere, să prosperăm în viață, să facem mulți copii, casă, masă, cum se face”, a spus Iancu Sterp.
Ce planuri de viitor au cei doi îndrăgostiți
Fiind discreți din fire, proaspeții miri nu au discutat despre planurile lor legate de locuință în mediul online. Totuși, Geta, sora lui Iancu, a dezvăluit detalii în timpul unui live pe rețelele sociale.
„Iancu o să stea și la mama și la părinții Denisei, că sunt aici, aproape, pe unde-i prinde seara, până-și termină și ei casa.
Cei doi petrec timp de calitate împreună, iar pozele pe care Iancu Sterp le-a publicat pe rețelele de socializare exprimă cât de fericiți sunt. Fratele lui, Culiță Sterp, i-a lăsat un comentariu, exprimându-și o dorință.
„Vezi cum faceți să veniți 3 de pe acolo”, a fost comentariul lui Culiță Sterp la fotografia postată de fratele său.