Biran Damla Yılmaz are doar 28 de ani, însă este considerată deja una dintre cele mai talentate și carismatice actrițe ale momentului în Turcia.
Biran Damla Yılmaz a fost surprinsă fără machiaj
Publicul din România a cunoscut-o pe talentata actriță Biran Damla Yılmaz încă din anul 2014, când a jucat în serialul Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, difuzat la Kanal D, apoi a revenit în
Când nu se află pe platourile de filmare, tânăra actriță călătorește mult și adoră să publice imagini și clipuri de senzație în mediul online, unde are foarte mulți urmăritori din întreaga lume.
Biran Damla Yılmaz, evoluție spectaculoasă pe plan profesional
Biran Damla Yilmaz s-a născut în anul 1997, în Istanbul, într-o familie înstărită, în sânul căreia a primit o educație exemplară și suport necondiționat pentru a-și finaliza studiile în domeniul actoriei, așa cum visase încă din perioada copilăriei. Tânăra Biran Damla Yilmaz a început să cocheteze cu actoria în perioada adolescenței, când a fost cooptată în trupa de teatru a liceului în care studia.
La vârsta de 18 ani, Biran Damla a hotărât să se înscrie la Facultatea de Teatru și Film în cadrul Conservatorului de Stat, din Istanbul. În anul 2014, când încă se află pe băncile liceului, această a fost cooptată să joace primul rol într-un serial de televiziune, intitulat "Yasak", unde chiar dacă a fost unul episodic, talentul ei nativ i-a adus un mare succes. În același an, Biran Damla Yilmaz a mai primit o propunere importantă de a juca în serialul "Çilgin Dersane", care de asemenea a însemnat încă un pas important către carieră de succes de astăzi.