Cu toate că până acum au vrut să păstreze secretul, fanii s-au bucurat în sfârșit că au aflat care este numele fiicei lor. Cei doi sunt foarte fericiți și se bucură de o familie cu adevărat frumoasă. Pe data de 3 martie 2025, Daniela Iliescu a adus pe lume o fetiță. Chiar dacă a oferit detalii despre ce se întâmplă în viața ei, un lucru pe care l-a ținut secret până recent, a fost numele copilului.
Pe parcursul timpului au oferit doar un detaliu, și anume că numele fiicei lor începe cu litera M. Acesta are o semnificație de-a dreptul interesantă, dar și o poveste aparte.
Care este numele fiicei lui Culiță Sterp și a Danielei Iliescu?
La început, aceasta a fost anunțată că va avea o fetiță, dar după ce aflat că este băiat nu a putut să își scoată acest nume din minte. Numele micuței este Miray și cei doi au înțeles ce este fericirea și iubirea adevărată de când cei doi fac parte din viețile lor.
Cei doi și-au dorit foarte mult o fiică și de mai mult de 4 ani o așteptau pe micuță.„Milan şi Miray… minunile din viața noastră, care ne-au făcut să înțelegem ce sunt cu adevărat fericirea și iubirea necondiționată. Numele Miray l-am ales încă de când eram la începutul sarcinii cu Milan și prima dată ni s-a spus că vom avea o fetiță. Ne-a plăcut atât de mult, încât și după ce am aflat că va fi băiat, ne-am dorit ca atunci când Dumnezeu ne va binecuvânta și cu o fată, să
poarte acest nume. Și de mai bine de 4 ani o așteptăm și pe ea. Am pomenit-o de multe ori în acești ani, sperând că vom avea și o surioară pentru Milan. Ne-am dorit ca ambii copii să poarte nume care să înceapă cu aceeași inițială și uite că nimic nu e întâmplator. După ce am aflat că avem băiat, am visat numele Milan. Acum familia e completă și nouă, tot ce ne rămâne de făcut, e să vă fim mereu alături, să vă creștem cum știm noi mai frumos și să fim întotdeauna prezenți atunci
Cele două nume au și semnificații, Miray înseamnă strălucirea lunii, speranță și claritate în timp ce Milan drag, iubitor, milostiv și bun la suflet. Miray este un nume turcesc de fată, cu rădăcini persane, care are semnificația de începutul lunii. Daniela Iliescu și Culiță Sterp pot spune că sunt împliniți și fericiți și fac tot posibilul ca micuții lor să aibă parte doar de lucruri bune și de o educație aparte.