Tragedie cumplită în București, unde un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort în propria lui locuința, chiar de către tatăl său, care a venit într-un suflet după ce s-a speriat că nu îi mai răspunde la telefon.
Bărbatul a lasat mesaje de adio pe pereți
Panicat că fiul lui nu îi mai răspunde la telefon, tatăl disperat a mers la apartamentul acestuia pentru a află ce s-a întâmplat.
Citește și: VIDEO Misterul celor șase decese bizare din Bulgaria: sectă, incendiu și împușcături într-un caz tulburător
Conform observatornews.ro, anchetatorii iau în calcul o posibilă tentativă de autoincendiere. Pe de altă parte, vecinii bărbatului decedat au susținut că ar fi auzit bătăi în ușă, dar nu le-au acordat importanță în acel moment. Totodată aceștia l-au descris pe bărbatul de 45 de ani drept unul liniștit, pașnic și introvertit.
În cele din urmă, trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Iar polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu certitudine circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Ancheta se află în plină desfășurare, iar autoritățile analizează toate indiciile descoperite la fața locului, inclusiv mesajele lăsate pe pereți, pentru a reconstrui pas cu pas ultimele ore din viața bărbatului.