Unul dintre ei a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit violent de autoturismul celuilalt. Cel care a provocat accidentul era student la Academia Navală, iar în dreapta lui se afla o prietenă, care a scăpat teafără.

Citește și: VIDEO Guvernul propune tariful dinamic pentru energie. Soluție controversată în lupta cu facturile usturătoare

Impactul puternic s-a produs în comuna Budeasa, în apropiere de Pitești.

O înregistrare video de pe o cameră de supraveghere îl arată pe Adelin, tânărul aflat la volan, cum abordează cu viteză ridicată o curbă, înainte de tragedie.

Din cauza vitezei excesive, șoferul nu a reușit să-și mențină mașina pe banda sa și a pătruns pe contrasens, unde circula Cristian. Acesta a reușit doar să frâneze ușor și să claxoneze intens, înainte ca cele două autoturisme să se ciocnească frontal.

„Cel care venea dinspre Piteşti venea cu viteză foarte mare, avea pe acolo 120. Ăsta ar fi mers regulamentar, pe partea dreaptă" a relatat un martor.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza comunei Budeasa, având direcția de deplasare Pitești spre Budeasa, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul vitezei excesive, pe o porțiune de drum în curbă, a intrat în

coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus, condus de un tânăr de 21 de ani, din Budeasa. În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni, în urma cărora a survenit decesul acestora. De asemenea, o tânără de 21 de ani, din Pitești, pasageră dreapta față în primul autoturism, a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru investigații medicale”, a transmis IPJ Argeș.

„Din păcate, în urma impactului, amândoi conducătorii auto, tineri de 21 şi 23 de ani, au decedat.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri" a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Florin Popa.

Tânărul Adelin avea 23 de ani 

Tânărul Adelin avea 23 de ani și era ofițer în cadrul MApN, absolvent al Academiei Navale. În dreapta lui se afla o prietenă de 21 de ani, care a scăpat în mod miraculos nevătămată.

Citește și: VIDEO Aeroportul din Cluj-Napoca elimină restricțiile pentru lichide în bagajul de mână. Vor fi permise sticlele până la 2 litri

Inițial, tânăra nu a dorit să meargă la spital, dar medicii au reușit să o convingă. Cristian, de 21 de ani, era și el student, la Medicină, iar familia lui trecea deja printr-o perioadă dificilă, marcată de o altă tragedie recentă.

„Îi murise părintele acum două, trei săptămâni. […] Era la Medicină, băiat cuminte. Necazul când vine. La Medicină să dea nişte examene, la Craiova" a relatat un cunoscut al victimei.

Fratele lui Cristian lucrează ca pompier în Argeș, iar colegii săi de la serviciu i-au adus vestea tragică. Polițiștii încearcă să stabilească cu precizie cum s-a produs accidentul, iar declarația pasagerei care a supraviețuit va fi esențială în ancheta deschisă pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.