Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a înecat sâmbătă după-amiază în apele insulei Thassos, în apropiere de Paradise Beach, una dintre cele mai frecventate plaje din Grecia.
„E posibil ca dupa o ora sa ajunga un echipaj smurd la paradise beach? Un barbat a fost gasit înecat in apa, salvamarii au încercat să l
Martorii povestesc că bărbatul din Arad făcea scufundări cu o mască full face atunci când, dintr-o dată, i s-ar fi făcut rău. A fost zărit plutind inert în apă, iar salvamarii au intervenit imediat și l-au adus la mal.
„Când a fost adus la mal era deja vânăt. Toată lumea a încercat manevre de resuscitare până la venirea ambulanței”, a povestit o româncă aflată în zonă.
Românii sar în ajutorul familiei greu încercate
Primele indicii sugerează că bărbatul ar fi suferit un infarct în timp ce se afla în apă, însă doar autopsia va putea confirma cu exactitate cauza decesului. Tragedia a fost semnalată inițial printr-un mesaj îngrijorător postat pe grupul „Forum Thassos”. Comunitatea de români aflată pe insulă s-a mobilizat imediat, oferind sprijin în timpul intervenției și venind în ajutorul familiei profund afectate de pierdere.
„Bună seara! Cine ma poate pune in legătură cu doamna al cărei sot a murit? O pot ajuta cu transportul mașinii, dar si al lor. Suport eu toate costurile de drum”, a postat după producerea tragediei un bărbat din Giurgiu, patronul unei firme de tractări.
„Dacă există un cont putem ajuta toți cu puțin Este groaznic sa pleci in vacanta sa nu te mai întorci D zeu sai de a putere familiei să treacă peste aceasta tragedie”, scrie o membră a grupului.
„Cu inimile frânte de durere, am primit aseară vestea cutremurătoare că Vadim Marusenko a plecat prea devreme dintre noi, la 39 de ani, în urma unui infarct, chiar în timp ce se afla în concediu alături de familia lui, în Grecia. Vadim a fost un om mereu cu zâmbetul pe buze, gata să ajute, credincios, devotat familiei sale pe care o iubea enorm. A fost respectat și apreciat de toți cei care l-au cunoscut. Durerea pierderii lui este de necuprins în cuvinte… Acum e momentul ca noi sa le fim sprijin Cristinei și celor 3 copilași, prin rugăciune și susținere finaniciară”
Mesajul soției bărbatului este plin de durere
„Ultima fotografie cu tine, iubitul meu, viața mea. 💔 Eram atât de fericiți, încât nu pot exprima în cuvinte, dar cine a știut că viața este atât de scurtă. Scriu aceste rânduri și nu pot să cred că tu nu mai ești! Dragostea mea, inima mea! Cu tine am fost cea mai fericită femeie din lume, 13 ani de căsnicie fericită! Doamne, de ce l-ai luat? Cum să trăiesc fără el… e prea mare durerea… Tot ce-mi rămâne- să fiu puternică, puternică pentru trei copii. Ai luat cu tine inima mea, te iubesc și te voi iubi mereu!”, a fost mesajul postat de soția lui pe rețelele de socializare.