Un nou sezon al emisiunii „Invitatul de 12” începe duminică, la ora 12:00, la Kanal D2 şi Radio Impuls, cu o serie de interviuri memorabile cu perosnalitati din diferite domenii. Cosmin Cernat revine în postura de amfitrion al emisiunii difuzate simultan la televiziune și radio, pregătit să aducă în fața publicului noi invitați, povești de viață și conversații care dezvăluie omul din spatele personajului public.

Duminica acesta, Cosmin Cernat deschide o nouă serie de interviuri la “Invitatul de 12”

Noul sezon vine cu mai multe surprize: rubrici fresh, un platou nou nouţ și o provocare inedită adresată fiecărui invitat. La „Invitatul de 12”, fiecare persoană care va păși în platou va aduce un obiect care spune o poveste, care are o semnificație aparte şi poate deveni punctul de plecare pentru amintiri și dezvăluiri neașteptate.

Primul invitat al noului sezon este Mihai Ghiță, prezentatorul emisiunilor „Asta-i România!”, de la Kanal D, și „În oglindă”, de la Kanal D2, precum și managerul Știrilor celor două stații. În ediția de duminica aceasta, publicul îl va descoperi într-o ipostază diferită, într-o conversație în care se întâlnesc empatia, umorul și dorinţa de a spune lucrurilor pe nume.

Citește și: Elena Ionescu, mărturisiri dincolo de scenă, sâmbătă, la „În Oglindă”: „L-am făcut pe Răzvan (n.r. fiul artistei) să devină un pic din mine. L-am luat cu mine peste tot”

„Pentru mine este o bucurie să am un asemenea invitat, cu un dar de povestitor remarcabil. În noul sezon, toți cei care pășesc în platoul emisiunii vor aduce cu ei un obiect care spune o poveste, iar Mihai a reușit să ne emoționeze pe toți cei prezenți cu un moment unic, o mică demonstraţie care cuprinde o adevărată lecție de viață. Nu o să vă dezvălui mai mult, dar vă invit să descoperiți duminică, de la ora 12:00, despre ce este vorba”, spune Cosmin Cernat.

Într-un cadru cald și intim, conversațiile lui Cosmin Cernat pun focusul pe invitat și pe poveștile sale, lăsând loc emoției, umorului și dezvăluirilor tulburătoare. Dincolo de ceea ce știe publicul despre fiecare personalitate, „Invitatul de 12” își propune să descopere omul din spatele imaginii publice, cu experiențele și lucrurile care îl definesc.

Noul sezon „Invitatul de 12” poate fi urmărit în fiecare duminică, de la ora 12:00, la Kanal D2 și Radio Impuls.