Tragedia a avut loc sâmbătă seara, 21 septembrie 2024, când motocicleta pe care tânăra se afla ca pasageră a s-au izbit puternic de o mașină, pe un drum județean, în Căianu Mic. Pe motocicletă se aflau un tânăr de 25 de ani, care era șef de tură la Penitenciarul Spital Dej, iar alături îi era chiar iubita acestuia, în vârstă de 24 de ani.
Tânăra de 24 de ani, care era și ea absolventă de Medicină, a murit în drum spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Cluj-Napoca. Medicii au intervenit de urgență la fața locului și au reușit să o resusciteze, însă inima i s-a oprit din nou când a ajuns în ambulanță, după ce a intrat din nou în stop cardio-respirator. Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar, iar tânăra și-a dat ultima suflare înainte de a ajunge la spital.
Familia fetei trece prin clipe greu de imaginat. Vestea tragică a venit de nicăieri, mai ales că tânăra de 24 de ani avea un viitor strălucit înainte. Ea abia absolvise Universitatea de Medicina si Farmacie în urmă cu doar câteva zile.
Motociclistul implicat în accident, în stare gravă la spital! Are nevoie urgentă de sânge
Motociclistul trece și el prin momente cumplite.
Tânărul de 25 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unde a fost supus mai multor intervenții chirurgicale. Medicii au pus inclusiv problema amputării mâinii stângi, însă au reușit să o salveze. El urmează să mai fie supus la cel puțin două intervenții chirurgicale și are nevoie urgentă de sânge, relatează bistriteanul.ro.A fost lansat un apel pentru donarea de sânge, făcut chiar de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare Bistrița, motociclistul fiind șef de tură la Penitenciarul Spital Dej.
„Colegul nostru Lărgean Robert, șef de tură la Penitenciarul Spital Dej, pe care îl cunoaștem majoritatea pentru că a fost ani la rând in practică la noi în unitate a avut un grav accident cu motocicleta, coliziune frontală cu un autoturism!
În urma accidentului iubita lui (care este sora unui coleg de-al nostru) a decedat!
Snpp Bistrita organizează pentru Robert o campanie de donare de sânge Marți 24.09.2024,
În ceea ce îl privește pe șoferul autoturismului, el a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul negativ.
În cazul motociclistului nu a putut fi făcută testarea pentru alcool în aerul expirat. Autoritățile încearcă din răsputeri să cercetarea cazului pentru a se afla cine este de vină pentru acest accident, care a avut un sfârșit tragic pentru tânăra de 24 de ani.