Meral Çetinkaya are venerabila vârstă de 81 de ani și este considerată o figură emblematică a cinematografiei turcești datorită numeroaselor roluri jucate magistral și succeselor acumulate în cele aproape cinci decenii de activitate pe platourile de filmare.
Cine a fost soțul îndrăgitei actrițe Meral Çetinkaya, care joacă rolul Hatice Ana în producția Aziz
Fanii serialelor turcești din România au cunoscut-o pe carismatica Meral Çetinkaya încă din anul 2010, când a jucat în serialul Trădarea, în rolul Hasefe, a revenit în anul 2015, în serialul Kosem, în care a interpretat rolul Büyücü İfrid, în anul 2019 a jucat în producția Mireasă din Istanbul, în rolul Ülfet Kavaklı, iar în 2025 actrița a revenit la Kanal D în serialul Aziz, care în prezent poate fi vizionat de luni până vineri, de la ora 17:45, la Kanal D2.
În ceea ce privește viața personală, actrița Meral Çetinkaya a întâmpinat multe momente dificile, dezamăgiri sentimentale dar și întâmplări dramatice. La începutul anilor '90, Meral l-a cunoscut pe actorul Yavuzer Çetinkaya, iar după doi ani de relație cei doi au decis să își unească destinele. Însă după doar câteva luni de căsnicie, soțul ei a decedat din cauza unui atac de cord și celebra actriță a rămas văduvă la doar 47 de ani. Acesta a fost cel mai dureros moment pentru Meral Çetinkaya care a suferit cumplit și care a decis că din acel moment să se dedice doar profesiei sale, fapt ce a ajutat-o enorm să evite o depresie gravă.
Meral Çetinkaya, evoluție spectaculoasă pe plan profesional
Meral Çetinkaya s-a născut în 1945, în orașul Bursa, într-o familie înstărită, care i-a oferit o educație exemplară și sprijin pentru a-și încheia studiile și pentru a-și construi o carieră solidă. După ce a absolvit Colegiul American, aceasta a plecat în SUA cu bursă pe care a câștigat-o pe când studia în cadrul Facultățîi de Istoria Artei.
Când a revenit în Turcia, Meral a hotărât să se înscrie și la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității din Istanbul, pe care a încheiat-o cu succes în anul 1976, când a devenit o actriță cu drepturi depline. În 1979 Meral Çetinkaya a debutat pe platourile de filmare ale producției Hazal și apoi a început să primească din ce în ce mai multe propuneri de a juca în noi proiecte importante ce aveau să îi aducă celebritate și admirația publicului și pe plan internațional.