Ionuț Cătălin Fasole a dispărut duminică dimineața, după ce a lăsat un mesaj de adio pe contul său de Facebook. Familia lui, îngrijorată că nu mai primea vești și că nu răspundea la telefon, a alertat autoritățile. Bărbatul din localitatea Limanu, județul Constanța, a fost văzut ultima dată în Mangalia, conducându-și mașina.
Autoritățile au început imediat căutările, însă motivele dispariției rămân neclare, iar cei apropiați nu își pot explica gestul său extrem.
„V-am iubit și v-am respectat, cât și cum am știut. Să mă iertați“, a scris Ionuț pe rețeaua de socializare, iar apropiații s-au alarmat.
Apel pentru găsirea lui Ionuț! Bărbatul din Constanța este de negăsit
Familia lui a contactat imediat Poliția, după ce nu au mai reușit să comunice cu el, iar autoritățile au fost alertate rapid, inițiind căutările pentru a-l găsi.
„Dacă aveți informații despre locul în care s-ar putea afla sau alte detalii relevante, vă rugăm să contactați de urgență poliția sau familia”,
au transmis apropiații lui Ionuț, pe rețelele de socializare. Un apropiat a cerut tuturor internauților să distribuie informațiile mai departe, în speranța că poate cineva îl va găsi pe Ionuț. De asemenea, acesta a postat și o fotografie cu mașina în care se afla atunci când a fost văzut ultima dată.Persoanele care dețin informații relevante sunt invitate să le comunice autorităților. În acest moment, echipele de căutare explorează mai multe direcții, iar orice detaliu suplimentar ar putea fi esențial pentru a-l găsi pe tânăr.