Un tânăr român, pe numele său Răzvan Iulian Gurău, în vârstă de 26 de ani, și-a pierdut viața în urmă cu două zile, într-un tragic accident de muncă petrecut în orașul Lecce, regiunea Puglia din Italia.

Citește și: Dramă fără sfârșit pentru familia Denisei, tânăra ucisă în Italia. Un obstacol uriaș îi împiedică să o aducă acasă: „Vă rugăm să fiți alături de noi...”

Tânărul lucra ca muncitor la înălțime pentru companie specializată în lucrări acrobatice la înălțime, unde se ocupa, alături de colegii săi, de reabilitarea unei fațade și curățarea geamurilor unui imobil situat pe bulevardul Leopardi.

Pe 11 iunie 2025, în timp ce se afla la o înălțime de aproximativ șapte metri, una dintre corzile care îi susțineau echipamentul s-a rupt, iar Răzvan a căzut pur și simplu în gol, pierzându-și viața pe loc, potrivit rotalianul.com

Viitorul lui Răzvan, spulberat de o întâmplare brutală

Comunitatea locală a fost marcat de această tragedie, iar un coleg mai tânăr, în vârstă de numai 22 de ani, a făcut tot posibilul pentru a-l salva. Toate încercările au fost fără succes, iar Răzvan și-a dat ultima suflare. Șocul a fost atât de mare încât acesta s-a lovit cu pumnul de un zid, fracturându-și mâna.

Familia lui Răzvan trece prin clipe cutremurătoare. Tânărul de doar 26 de ani urma să devină tată în câteva luni. El locuia în localitatea Lizzanello, în apropierea orașului, alături de partenera sa.

La fața locului au fost solicitați poliția și inspectorii de la SPESAL (Serviciul pentru Prevenirea și Siguranța în Muncă). Aceștia și-au început propria anchetă pentru a stabili motivul exact al incidentului și dacă măsurile de securitate impuse în cadrul șantierului au fost respectate cu strictețe.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile italiene urmează să stabilească răspunderea angajatorului sau eventualii factori tehnici care au dus la cedarea echipamentului.

Răzvan Iulian Gurău nu era doar un muncitor, el fiind foarte iubit și conscut în comunitate pentru iubirea pe care o avea pentru fotbal. El s-a remarcat pe terenurile de joc din Salento. Cariera sa sportivă începuse în pepinierele de fotbal ale Virtus Club Caprarica și Lizzanello, unde făcuse primii pași în lumea fotbalului, relatează notiziariocalcio.com