Elena Udrea și familia ei au trecut prin momente de panică în acest weekend, în timp ce se aflau în vacanță la munte. Fostul ministru al Transportului și familia ei se aflau într-o locație montană situată la 1600 m altitudine, în apropierea pârtiilor de schi „Drum de Vară” și „Târle”. Ei au avut parte de un moment terifiant în timp ce se aflau într-o cabana din Sinaia. Un urs s-a apropiat de cabana în care erau cazați, iar până la o tragedie ar mai fi putut fi un singur pas.
Întreaga situație a fost salvată de un erou neașteptat. Igor, un câine de talie mare, în vârstă de doar 8 luni, le-a sărit în ajutor și a reușit să sperie și să îndepărteze ursul.
„Eva si Igor, care ne-a apărat de urs, aseară. La doar 8 luni, este cel mai puternic și curajos”, a scris Elena Udrea, pe rețelele de socializare.
Adrian Alexandrov, prima reacție după atacul ursului
Soțul Elenei Udrea a oferit mai multe detalii despre acest incident. Adrian Alexandrov a povestit că ursul coborâse chiar lângă cabană, însă câinii din zonă au reușit să îl sperie. Bărbatul a mărturisit că nu s-a speriat, însă soția lui și fiica acestora, Eva, au trecut prin momente de panică din cauza acestui urs.
„A coborât lângă cabana la care am stat peste noapte, dar câinii au reușit să îl alunge. Eu nu (n.r. m-am speriat), fetele da”, a declarat Adrian Alexandrov, pentru FANATIK.
În postarea făcută de Elena Udrea pe pagina ei de Facebook, internauții au lăsat zeci de comentarii pozitive și se bucură că familia lor este teafără și, din nou, întregită.
„Cu astfel de postări îi faceți pe dușmanii dumneavoastră să sufere mai mult decât ați suferit dumneavoastră în cei trei ani!!! Sănătate și numai fericire!”, „Ce frumoși sunteți! Mă bucur mult pentru voi ca sunteți in sfârșit împreună!”, „Binele va învinge întotdeauna”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate la postarea Elenei Udrea.