Între timp, anchetatorii au reușit să adune noi informații despre crima înfiorătoare. Se pare că individul ar fi pus totul la cale cu mult înainte atât atacul, cât și modul în care avea să dispară pentru a scăpa de autorități.

Citește și: VIDEO Localnicii care au amenințat un polițist din Caraș-Severin, reținuți pentru ultraj după un incident tensionat

Se pare că acesta și-ar fi făcut provizii timp de mai multe zile și ar fi adunat inclusiv mai multe telefoane. Operațiunile de căutare sunt în plină desfășurare în mai multe județe, însă anchetatorii nu exclud nici posibilitatea ca acesta să fi părăsit deja România, cel mai probabil îndreptându-se spre Germania. Investigația rămâne complicată, în mare parte din cauza numărului mare de semnalări primite de la cetățeni care susțineau că l-au zărit pe fugar, niciuna dintre acestea nu s-a dovedit reală până acum.

Emil Gânj, considerat principalul suspect în crima petrecută în județul Mureș, continuă să fie de negăsit. De mai multe săptămâni, polițiștii încearcă fără succes să-i dea de urmă bărbatului acuzat că și-a omorât fosta parteneră cu o cruzime șocantă. Informațiile adunate până acum din anchetă indică faptul că Gânj și-ar fi premeditat acțiunile, pregătind un plan bine pus la punct înainte de a trece la faptă.

Un detaliu important în desfășurarea evenimentelor a fost și momentul ales de Gânj, acesta s-a prezentat la locuința fostei concubine la doar două ore după ce polițiștii plecaseră de acolo, ceea ce ar fi putut influența decisiv cursul tragediei.

Criminalul din Mureş avea proviziile pregătite

Anchetatorii au descoperit că bărbatul își pregătise fuga din timp, strângând provizii și ascunzând mai multe telefoane mobile pentru a-și masca traseul.

Căutările polițiștilor sunt serios îngreunate de numărul mare de sesizări primite, peste 300 de apeluri la 112, niciunul confirmat până acum. În prezent, autoritățile continuă verificările în județul Mureș, dar și în Cluj, Bistrița-Năsăud și Maramureș.

Citește și: VIDEO Emil Gânj și-a pregătit atent scăparea! Ce sumă oferă Poliția Română pentru prinderea criminalului din Mureș: „Nu se poate. Are o sursă”

Verificările au loc în diverse locuri izolate, de la stâne și zone împădurite, până la case părăsite, acolo unde anchetatorii bănuiesc că s-ar putea ascunde fugarul.

Poliția Română oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru orice informație care ar putea duce la capturarea lui Emil Gânj, bărbatul căutat la nivel național pentru crima din Mureș. Acesta este suspectat că și-a ucis fosta parteneră și se află pe lista celor mai căutați indivizi din țară.

Pe numele lui fusese deja emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru fapte de violență domestică și încălcarea unui ordin de protecție. În plus, Gânj are antecedente grave: fusese condamnat anterior pentru omor calificat și a fost eliberat din închisoare în 2020.