Lumea se schimbă constant, iar nevoile noastre se adaptează la aceste schimbări. În consecință, cerințele pentru spațiul în care locuim se schimbă și ele.
Renovarea băii poate fi un pas important către crearea unui mediu mai confortabil, funcțional și estetic plăcut. Indiferent dacă ai nevoie de o renovare completă sau doar de câteva modificări pentru a readuce baia la viață, momentul potrivit este acum. Îți prezentăm mai jos etapele și câteva idei practice pentru a-ți transforma baia într-un spațiu modern și relaxant.
Etapele renovării în baie
Viziunea și planificarea
Primul pas în orice proiect de renovare a băii este să stabilești o viziune clară a ceea ce îți dorești să obții. Analizează spațiul existent, notează ce îți place și ce ai vrea să schimbi. Gândește-te la funcționalitate și confort, dar și la estetică. Adună inspirație din reviste, site-uri de design interior și rețele sociale, și creează un board virtual cu ideile tale.
Alegerea materialelor și stilului
Odată ce ai definit viziunea și bugetul, începe să cauți materiale potrivite pentru renovarea băii. Fie că optezi pentru un aspect modern și minimalist sau pentru un stil mai clasic și rustic, asigură-te că materialele alese sunt rezistente la umiditate și ușor de întreținut. Gresia și faianța sunt opțiuni populare pentru pereți și podea, iar chiuvetele și căzile din material compozit sunt durabile și estetice.
Instalațiile sanitare
Renovarea în baie poate fi un moment ideal pentru a înlocui instalațiile sanitare vechi și ineficiente. Dacă observi semne de deteriorare sau pur și simplu locul acestora nu mai corespunde cu noua poziționare a obiectelor sanitare, va trebui să iei în calcul înlocuirea lor pentru a beneficia de un spațiu modern, funcțional și eficient. Asigură-te că apelezi la profesioniști calificați pentru o instalare corectă.
Iluminatul și sistemul de ventilație
Corpurile de iluminat și sistemul de ventilație sunt aspecte esențiale în baie. Alege lumini cu intensitate reglabilă și cu protecție ridicată împotriva umezelii. În plus, asigură-te că ai o bună ventilație pentru a preveni apariția mucegaiului și a igrasiei.
Pregătirea și aplicarea gresiei și faianței
Alegerea gresiei și faianței în baie este o etapă importantă în procesul de renovare, deoarece acestea vor determina aspectul final al spațiului.
Ia în considerare dimensiunea și forma băii- dacă ai o baie mică, alege gresie și faianță de dimensiuni mai mici și culori deschise, care vor face spațiul să pară mai mare și mai luminos. Într-o baie spațioasă, poți opta pentru plăci ceramice mai mari sau modele mai îndrăznețe.
Idei practice pentru renovarea băii
Adaugă spațiu de depozitare eficient
Un aspect important într-o baie nouă și modernă este organizarea și depozitarea eficientă a lucrurilor. Poți opta pentru rafturi încastrate, dulapuri suspendate, dulapuri cu oglinzi sau baze de lavoar. Alegerea mobilierului potrivit pentru baie este un proces important, deoarece acesta trebuie să fie funcțional, practic și să se potrivească stilului decorativ al băii.
Începe prin a măsura spațiul disponibil în baie. Notează dimensiunile exacte ale pereților, lățimea și înălțimea spațiilor disponibile pentru mobilier. În ceea ce privește stilul, poți opta pentru un aspect modern, clasic, minimalist, rustic sau orice alt stil care te reprezintă.
Cabină de duș spațioasă
Într-o baie nouă, alegerea cabinei de duș este importantă pentru confort și funcționalitate.
Există diverse tipuri de cabine de dus: standard, semirotunde, pătrate, dreptunghiulare, pentagonale sau paravane de duș walk-in. Alege varianta care se potrivește cel mai bine cu nevoile și preferințele tale.
Dacă alegi o cabină de duș cu uși, asigură-te că deschiderea acestora se potrivește cu spațiul disponibil. De exemplu, ușile glisante pot economisi spațiu în comparație cu cele batante, care au nevoie de mai mult spațiu pentru a se deschide.
Cadă freestanding
Dacă preferi o cadă, alege un model freestanding, cu o formă ergonomică pentru a te bucura de cele mai plăcute momente de relaxare. Există cazi freestanding de diferite forme și dimensiuni. Poți găsi cazi ovale, rotunde, dreptunghiulare sau chiar asimetrice. Alege forma care se va integra cel mai bine în spațiul disponibil și rezonează cu preferințele tale estetice.
Chiuvetă modernă
O chiuvetă elegantă și modernă poate adăuga un plus de stil băii tale. Alegerea chiuvetei pentru baie este un aspect important în designul acesteia, deoarece trebuie să fie practică, estetică și să se potrivească stilului general al încăperii.
Cu ajutorul acestor idei practice, poți da viață băii tale și te poți bucura de rezultatele eforturilor tale în fiecare zi!