Evrim Alasya are 46 de ani și se numără printre actrițele de top în Turcia. Aceasta este apreciată pentru talentul ei desăvârșit și pentru carisma sa captivantă. În cele peste două decenii de activitate pe platourile de filmare, îndrăgita actriță a jucat în multe producții de excepție care i-au adus mari succese și notorietate. Odată cu trecerea anilor aceasta a devenit din ce în ce mai admirată și de publicul din străinătate.
Evrim Alasya, care joacă rolul Kivilcim în serialul „O dragoste”, alături de familia sa
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe talentata actriță Evrim Alasya încă din anul 2014, când a jucat în serialul fenomen, Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii, iar apoi în 2016 aceasta a revenit la Kanal D, în producția Guneș și în anul 2023, în serialul Destăinuiri, iar în prezent publicul o poate urmări în serialul O dragoste, difuzat în prezent pe Kanal D2, de luni până vineri, de la ora 17:45, iar din 9
Dincolo de cariera fulminantă în domeniul actoriei, Evrim Alasya este familistă convinsă. Aceasta adoră să petreacă timp liber în compania părinților și a fratelui ei mai mic, pe care îi iubește enorm.
De curând, renumita actriță a publicat pe contul ei de Instagram o imagine de senzație, în care și-a făcut apariția alături de familia ei, spre marea încântare a fanilor săi.Evrim Alasya, evoluție uluitoare pe plan profesional
Evrim Alasya a venit pe lume în anul 1979, în Izmir, într-o familie modestă, însă extrem de iubitoare, în sânul căreia a primit o educație de seama și sprijin pe toată perioada studiilor.
După absolvirea liceului, ambițioasa Evrim a decis să se înscrie la Facultatea de Teatru și Film, în cadrul Universității Dokuz Eylul, pe care a încheiat-o cu succes.În anul 1999, Evrim Alasya a debutat pe scena Teatrului pentru Copii Pınar din Istanbul, unde a jucat până în 2005, când a fost cooptată în distribuția serialului de televiziune Ihlamurlar Altında, care a reprezentat primul