Gabriel Lucuțar, cunocută drept „Regina Întunericului”, a fost invitată în ultima ediție a emisiunii „În Oglindă”, prezentată de Mihai Ghiță. În ultimele săptămâni, numele ei a fost des amintit în presa din România, fiind cea care s-a ocupat de înmormântarea lui Silviu Prigoană, care a avut loc în secret.

Citește și: Silviu Prigoană a vorbit cu „Regina Întunericului” despre înmormântarea sa, cu puțin timp înainte să moară: „M-am gândit că e vreo strategie, că e vreo glumă”

Multe persoane au pus la îndoială misterul din jurul aceste înmormântări, iar printre aceste persoane se numără și Adriana Bahmuțeanu. Fosta soție a afaceristului i-a adus mai multe acuzații, printre care se numără faptul că ar fi în stare să „calce pe cadavre pentru celebritate”. Adriana Bahmuțeanu i-a reproșat că i-a condus fostul soț pe ultimul drum printr-o „ceremonie satanică”, în loc să aibă o ceremonie religioasă, la care să participe toți cei apropiați.

Gabriela Lucuțar a fost invitată în emisiunea „În oglindă”, unde a vorbit despre relația cu Adriana Bahmuțeanu  [Sursa: Captură Youtube]

Ce a deranjat-o pe Gabriela Lucuțar la spusele Adrianei Bahmuțeanu?

În cadrul emisiunii prezentate de Mihai Ghiță, Gabriela Lucuțar a dorit să lămurească situația dintre ea și Adriana Bahmuțeanu. „Regina Întunericului” a vrut să sublinieze faptul că cel mai mult a deranjat-o modul cum aceasta a vorbit despre afacerea ei, dar și că a încercat să o atace cu argumente false. În ciuda tuturor acuzațiilor aduse, ea a mărturisit că nu a existat niciodată o relație de prietenie între ele, însă a existat respect. Gabriela Lucuțar a mărturisit încă o dată ce tot ceea ce a făcut pentru înmormântarea lui Silviu Prigoană a făcut în taină, fiind în consultanță permanentă cu familia, exact cum decedatul și-ar fi dorit. 

Gabriela Lucuțar: Nu am nimic cu nimeni. Dacă o văd pe stradă, o salut. Ceea ce mă deranjează și m-a deranjat un singur lucru. Nu vorbi niciodată despre firma mea, despre ce fac eu. O să spun ce m-a deranjat foarte tare. Știe foarte bine că au fost trei persoane din televiziune când m-a întrebat despre înmormântarea fostului socru. Poți să îngropi omul ala, să vorbești rău despre el, dar atacă-l corect și spune adevărul. Asta nu suport la oameni, minciuna.

Faptul că, citez, a spus că „M-am întâlnit cu Regina Întunericului. L-am înmormântat pe socrul tău. În trei ore l-am pus în dubă, l-am aruncat acolo în groapă”. Niciodată în viața asta nu vorbesc urât despre decedați și eu nu am dube. Am avut foarte multe critici. Eu am văzut-o pe Adriana Bahmuțeanu de trei ori în viața mea și ne-am respectat. N-am avut vreo prietenie. Asta m-a deranjat cel mai tare, în rest poate să spună orice.