Kanal D2, noul post TV din portofoliul Dogan Media International, se pregăteste să emită, din 2 aprilie, de la ora 19:00, iar surprizele pentru telespectatori vor fi numeroase, in acord cu exigenţele acestora.
Kanal D2 continuă tradiţia de trendsetter a Kanal D, venind cu cea mai bună selecţie de seriale turceşti, pentru slotul de Day Time, din 3 aprilie, de luni până duminică, de la ora 18:00. In grila noului post TV se va regăsi, pe acest tronson dedicat special serialului turcesc, producţia “Instinct de mam ă
Eroina serialului este Hicran, interpretată de Elçin Zehra İrem, o tânără care încearcă să-şi refacă viaţa după pierderea copilului ei, chiar la naşterea acestuia. Desi i s-a spus ca fiica ei a murit la venirea pe lume, tânăra mama are convingerea că micuţa trăieşte. Neliniştea ei se transformă într-o continuă luptă pentru găsirea copilului pierdut, în ciuda intrigilor şi a haosului care îi împresoară familia.
Această poveste emoţionantă despre iubire necondiţionată şi sacrificiu, având în centrul ei lupta neîncetată a acestei mame pentru a-şi regăsi fiica, îi va cuceri pe fanii serialelor turceşti, la Kanal D2.
Vom reveni cu mai multe detalii despre conţinutul grilei noului post TV, Kanal D2, ce se va lansa pe 2 aprilie, de la ora 19:00, odată cu premiera celui de-al optulea sezon “Bravo, ai stil!”.
Nu pierdeţi din 3 aprilie, de la 18:00, pe tronsonul dedicat serialelor turceşti, “Instinct de mamă”, povestea încărcată de dramatism a unei femei care îşi caută copilul.