Killa Fonic a vorbit despre perioadele grele prin care a trecut de-a lungul vieții, spunând că le trăiește și în prezent. El a mărturisit că mult timp a crezut că lumina îl îndepărtează de întuneric, dar a realizat că, pe măsură ce te apropii mai mult de lumină, vezi și mai clar întunericul din jur. Artistul a comparat acest contrast cu o lumânare care are sens doar dacă e aprinsă în întuneric, subliniind că e important să găsim un echilibru între cele două.
„Am avut perioade grele în viața mea mai tot timpul și chiar și astăzi. Mulți ani am crezut că cu cât pășești mai mult în lumină, cu atât ești mai departe de întuneric, dar cu cât intri mai mult în lumină vei vedea și mai
Artistul a mărturisit că, deși a fost botezat și crescut în credința ortodoxă, acum nu se mai consideră nici ortodox, nici creștin. El spune că are o legătură profundă cu Dumnezeu, însă fără să urmeze vreo religie anume. Artistul a explicat că a preluat din creștinism valorile care îl reprezintă și se inspiră totodată din budism, considerându-se o persoană care nu are nevoie de o credință fixă pentru a se simți conectat spiritual.
„Eu am fost botezat și crescut ortodox, dar în prezent nu mai sunt, nu mai sunt nici creștin, sunt într-o conexiune superbă cu Dumnezeu, dar prin nicioformă de religie. Am extras din creștinism valorile care mă interesau, mă inspir și din budism, eu sunt genul de persoană care nu are nevoie de o religie fixă”, a mai spus artistul.
Killa Fonic a spus că a ales să păstreze doar valorile care contează pentru el. A recunoscut că nu este o persoană care citește mult, dar atunci când o face, alege cu grijă ceea ce citește. Artistul a adăugat că budismul l-a înțeles mai mult prin experiență personală decât din cărți și că această filozofie i-a oferit numeroase lecții valoroase și sănătoase.
„Am păstra valorile care mă interesau. Eu nu sunt o persoană care citește foarte mult, citesc puțin, dar citesc ce trebuie. Budismul l-am citit mai mult in interior decât în cărți și oferă foarte multe lecții sănătoase.”, a menționat Killa Fonic.
Killa Fonic, despre cariera lui muzicală
Killa Fonic a povestit că, în prezent, explorează o direcție muzicală acustică, colaborând cu numeroși instrumentiști. El a dezvăluit că are piese cu influențe de salsa, fără elemente de trap, și că pregătește o serie de concerte pentru anul viitor, inclusiv un concert live înregistrat alături de acești muzicieni. Artistul a spus că vrea să se apropie de muzica cu care a crescut în copilărie, inspirată din sonorități latine și acustice.
„În prezent sunt într-o zonă foarte acustică, unde colaborez cu foarte mulți instrumentiști, am piese salsa, fără influențe trap, pregătim o serie de concerte la anu, vom face și un live concert înregistrat cu acești instrumentiști, muzică cât mai aproape de muzica cu care am crescut în copilărie. Suntem în zona aceasta de muzică latină, instrumente. Avem și o petrecere, pe care o vom face pe data de 5, pentru acest album și îmi doresc ca lumea să vină și să danseze, să își ia pantofii de dans”, a mărturisit artistul.