În această seară, de la ora 22:00, fanii serialului “Secrete de familie”, difuzat la Kanal D2, își vor revedea personajele preferate aflate în noi situații dramatice, pline de emoție și suspans.
Îlgaz trece prin momente cumplite, procurorul fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu, iar Ceylin și toți prietenii acestuia îi sunt alături în greaua încercare prin care procurorul este nevoit să treacă. Cu toate că situația este una devastatoare pentru Îlgaz, cariera și reputatatia sa fiind grav afectate în urma acestor acuzații, procurorul și soția sa au convingerea că
Pentru a-și salva soțul, Ceylin va lua decizia șocantă de a lucra împreună cu Yekta, iar Eren o avertizează pe frumoasă avocata că hotărârea să nu este una benefică.
Contrar așteptărilor, întâlnirea dintre Yekta și Ceylin se dovedește a fi una neașteptat de bună pentru situația în care se află Îlgaz iar cei doi avocați dau curs unui plan uluitor care îl vizează pe Omer, pe care îl bănuiesc că ar fi vinovat de situația
Care va fi planul pe care Ceylin și Yekta îl pun la cale pentru a demasca acțiunile teribile ale lui Omer puteți afla astăzi, de la ora 22:00, în noul episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D2.