Meriç Aral, cunoscută telespectatorilor Kanal D pentru rolul Ayşe din serialul „Destăinuiri”, a revenit în atenţia telespectatorilor cu rolul din „Inimă de mamă”, serialul difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.

Meriç Aral, în „Inimă de mamă”, la Kanal D, în rolul lui Irmak

Actrița o interpretează pe Irmak, sora lui Karsu (Özge Özpirinçci), personajul central al producţiei, și fiica lui Filiz (Demet Akbağ).

Revenirea lui Irmak în familie readuce la suprafață conflicte și răni mai vechi şi creează premisele unor adevarate cutremure emoţionale.

Irmak este fiica înstrăinată a lui Filiz și sora mai mare a lui Karsu. După ce s-a căsătorit cu fostul soț al mamei sale, Adnan (Levent Can), s-a îndepărtat de familie, iar trecutul continuă să influențeze relațiile dintre cei apropiați. Dincolo de greșeala care a provocat ruptura, Irmak este un personaj vulnerabil și contradictoriu, pe care Meriç Aral spune că a încercat să-l descopere treptat, pe măsură ce povestea a avansat.

Citește și: Drama lui Demet Akbağ, actrița din „Inimă de mamă". Și-a pierdut soțul într-un accident rutier, după ce îi salvase viața în urma unui infarct

„Încerc constant să reinterpretez și să portretizez personajul Irmak. Sincer, nu este un personaj ușor de analizat pentru mine. Își iubește foarte mult familia, dar a făcut o greșeală incredibilă și încearcă să o repare.

Este, de fapt, o femeie iubitoare și pasională, dar și onestă, spunând mereu ce crede. Este amuzantă, dar și foarte singură. Această singurătate și vinovăție ar fi putut-o face puțin paranoică și obsedată. Cred că are nevoie de sprijin psihologic. Își iubește mama și sora mai mult decât pe oricine altcineva în lume. Își cere scuze, dar nu cred că există o recunoaștere sinceră a greșelilor trecutului. Cred că relația ei cu Adnan este mai complicată și că Irmak a fost manipulată la o vârstă fragedă și a confundat această manipulare cu iubirea. Aș privi mai atent ce s-a întâmplat și aș încerca să o înțeleg și să-i acord puțină înțelegere. Ceea ce a făcut este greu de digerat, dar aș încerca să înțeleg adevăratul motiv pentru care a făcut acest lucru anormal”, a declarat Meriç Aral într-un interviu acordat haberturk.com.

Meriç Aral s-a născut la Istanbul și a absolvit Facultatea de Drept a Universității Bilgi din Istanbul studiind, în paralel, literatura comparată. Înainte de a deveni actriță, a lucrat ca asistentă de film, experiență care a apropiat-o de lumea cinematografiei. A devenit cunoscută publicului din Turcia după rolul Hale din serialul „Medcezir”, iar ulterior a făcut parte din distribuția unor producții precum „Yüksek Sosyete”, „Söz” și „ „Destăinuiri”, difuzat de Kanal D. A jucat, de asemenea, în filme precum „Unutursam Fısılda”, „Hesapta Aşk” și „Cingöz Recai: Bir Efsanenin Dönüşü”.

Meriç Aral este căsătorită cu actorul Serkan Keskin. Cei doi și-au unit destinele în septembrie 2024, iar în 2025 au devenit părinții unui băiețel, Güneş.

Nu ratați serialul „Inimă de mamă”, de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, pentru a descoperi povestea lui Irmak și modul în care apariţia ei va schimba relațiile dintre Filiz, Karsu și ceilalți membri ai familiei.