Andreea Mottram, cunoscută activistă pentru drepturile persoanelor cu autism, și-a dedicat viața ajutorării celor vulnerabili, ducându-și misiunea din România până în Statele Unite. Destinul ei s-a încheiat tragic, în urma unui gest șocant: a fost ucisă de fiica ei adoptivă, o adolescentă de 16 ani, pe care o salvase, cu ani în urmă, dintr-un orfelinat din România.

Citește și: „Îmi urăsc mama! Vreau să o omor” Ce a fost descoperit în jurnalul Mihaelei Sorescu, tânăra care și-a ucis propria mamă în SUA?! Este cutremurător

Adolescenta suferea de tulburări de comportament, însă nimeni nu și-a dat seama cât de grave erau până în momentul tragediei. În secret, ținea un jurnal în care își așternea cele mai întunecate gânduri. Nota acolo ura față de mama ei adoptivă și dorința de a-i lua viața. Din nefericire, aceste gânduri s-au transformat în fapte.

Fata și-a pus planul în aplicare, sprijinită de o prietenă cu un an mai mare.

Trupul neînsuflețit al Andreei Mottram a fost descoperit cu 12 lovituri de cuțit, conform anchetatorilor.

„Nu știu cât de multe știi despre cultura română, dar ne este foarte greu să spunem te iubesc. Și te iubesc vine foarte greu în familiile românești", spunea Andreea Mottram.

Cine a fost Andreea Mottram?

În numele iubirii, Andreea Mottram a reușit să schimbe și să salveze sute de vieți.

Întreaga sa existență a fost dedicată unei misiuni, sprijinirea și integrarea persoanelor cu autism.

Citește și: Ramona Păuleanu, dezvăluiri în lacrimi la „În oglindă”. A recunoscut pentru prima dată ce s-a întâmplat, de fapt, după nașterea prematură a gemenilor: „Le-am spus sa nu mi-i arate...”

Inspirația i-a venit din propria familie, mai exact de la fiul ei, diagnosticat cu această tulburare.

Lupta a început acum 15 ani, într-o perioadă în care România abia începea să conștientizeze realitatea autismului. Nu existau legi clare, nu existau organizații de sprijin, iar familiile afectate se zbăteau singure pentru a oferi copiilor lor o viață cât mai apropiată de normalitate.

„Andreea Mottram a fost o activistă civică, dintre aceia care sunt puşi pe liste negre la televizor câteodată pentru că se luptă pentru democraţie, libertate, pentru că ţin instituţiile statului responsabile să-şi facă treaba pentru cetăţeni, dar în acelaşi timp şi mamă de copil

cu autism. Andreea Mottram a fost un om extraordinar. Eu am cunoscut-o în context profesional, acum mai bine de 10 ani, când începuse o organizaţie pentru a promova drepturile persoanelor cu autism, ea având doi baieţi cu autism", a declarat Oana Siliva Ţoiu, deputat, potrivit Observator.

Cadavrul femeii a fost descoperit de o echipă de curățenie, într-o casă de vacanță aflată chiar în spatele meu.

Avea 12 lovituri de cuțit în piept: „Femeia a fost găsită de o echipă de curăţenie în casa de vacanţă din spatele meu, înjunghiată de 12 ori în piept. Ceea ce s-a întâmplat aici a şocat comunitatea locală, pe cea din California, unde femeia locuia, şi are ecou dincolo de graniţele ţării", a declarat Chris Reed, reporter FOX.

„Dacă există Dumnezeu... de ce tu? Răspunsul ăsta vreau să-l știu." "Andreea este activistă civică de când o știu și-și folosea această latură chiar și în munca de social worker, din ultimii ani, când avea grijă ca oamenii care se află în ultima fază a vieții lor să moară în demnitate, iar cei apropiați să-și ducă doliul cât de lin posibil". "Andreea e stea, o stea care până acum câteva zile nu era de nevăzut.(...) Andreea a luptat cu toate forțele, atât în România, cât și în SUA, pentru a aduce schimbări pentru persoanele vulnerabile din spectrul autist”, sunt câteva dintre mesajele din mediul online.