Milena a reușit să atragă atenția juraților încă de la prima ediție „Bravo, ai stil” 2023. Concurenta a decis să aducă culoare în platoul „Bravo, ai stil” 2023, motiv pentru care a ales o ținută cu nuanțe pastelate. Ea a dezvăluit că vrea să poarte ținuta la o întâlnire, iar povestea pe care a adus-o în platou a stârnit râsete din partea juraților, dar și a concurentelor. Același lucru nu s-a putut spune și despre ținuta ei!

Ținuta Milenei din prima ediție „Bravo, ai stil” 2023 a stârnit reacții neașteptate

Prima concurentă care a vorbit despre ținuta Milenei a fost Alina. Tânăra a recunoscut că ar schimba câteva elemente, iar ținuta nu este deloc pe gustul ei.

„Ținuta nu este pe gustul meu. Nu pot să îmi dau cu părerea neapărat, nu e o zonă pe care o înțeleg. Dacă ar fi să schimb ceva vizual aș schimba pantofii și probabil aș pune ceva dresuri”, a declarat Alina de la „Bravo, ai stil” 2023.

Milena și Alina de la „Bravo, ai stil” 2023  [Sursa: Captură Kanal D2]

Constanția și-a spus părerea despre ținuta Milenei, iar pantofii nu au fost deloc pe gustul ei. Ea este de părere că, până acum, Milena se îmbracă cel mai prost din competiție.

„Pantofii nu îmi plac deloc, sunt foarte urâți pantofii”, a declarat Constanția.

„Nu îmi place cum se îmbracă, se îmbracă cel mai prost din competiția asta. Poate mă înșel și ea se îmbracă foarte bine și ea are niște pase proaste”, a spus Constanția, în culisele „Bravo, ai stil” 2023.

Câte steluțe a primit Milena în prima ediție „Bravo, ai stil” 2023

În ciuda criticilor primite din partea celorlalte concurente, Milena a obținut trei steluțe din partea celor trei jurați „Bravo, ai stil 2023”.

„Te avantajează lungimea aceasta a fustei, dar aș fi pus cu totul altceva în picioare. Ai o energie splendidă, îmi place că ești argumentată, ai povești, cred că ai multe de spus și multe de oferit. Bine ai venit”, a declarat Maurice Munteanu.

Milena a primit trei steluțe din partea juraților  [Sursa: Captură Kanal D2]

Alexandru Abagiu a complimentat-o pe Milena pentru faptul că a ales să încerce să aducă culoare în platou. Celebrul make-up artist este de părere că pastelurile reușesc să o pună în evidență.

„Este un look interesant, mă bucur că ai avut curaj să încerci culoare și ai plusat pe culoare, nu te-ai jucat. Mi se pare că te avantajează tonurile astea pastel. Mi se pare că funcționează foarte bine cu decorul din platou”, a remarcat Alexandru Abagiu.

Citește și: Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă? Denise Rifai i-a surprins cu întrebări roșii pe jurații de la “Bravo, ai stil!”, chiar la filmările show-ului

Raluca Bădulescu i-a transmis concurentei că i-a stârnit interesul încă din primele momente, nu doar din punct de vedere stilistic, ci pentru faptul că este dezinvoltă și are mereu cuvintele potrivite la ea.

„Te-am ascultat fără să îmi iau ochii, urechile de la tine. Ai un fel de a vorbi, cum ai dialogat cu colegele tale, cum ne-ai dus în poveste. Ai o grămadă de lucruri de oferit în această competiție, mă bucur foarte mult să te cunoaștem, sincer. Îmi place să te ascult, îmi place ce comentezi, îmi place că ești din Ploiești. Vizavi de ținută, tu te-ai gândit la Emily in Paris. Îmi placi la nebunie”, i-a transmis Raluca Bădulescu concurentei.