Minerva s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani. Toți cei care au cunoscut-o pe celebra astroloagă sunt în stare de șoc. Gabriel Dima, pe numele ei adevărat, era una dintre cele mai cunoscute astroloage din România, iar vestea decesului a fost făcută publică de Sanda Ionescu, pe rețelele de socializare. Femeia a murit pe patul spitalului Sfântul Ioan din București, acolo unde ajunsese într-o stare gravă.
„Drum lin și în Lumină, iubita mea! Astrologia românească azi e în doliu! Mulțumim pentru tot ce ne-ai lăsat!”, a scris astrologul Sanda Ionescu, pe pagina ei de Facebook.
Aceasta ar fi suferit de cancer, iar boala necruțătoare i-ar fi adus sfârșitul. În urmă cu câteva săptămâni, Gabriela Dima ar fi ajuns de urgență la Spitalul Sfântul Ioan, deoarece se afla într-o stare destul de gravă.
Starea de sănătate a Minervei se înrăutățise în ultima perioadă
Apropiații Minervei susțin că aceasta suferea de cancer. În ianuarie, celebra astroloagă a suferit o amputare a soldului, iar apoi a continuat tratamentele la Viena, când i-a fost pusă și a proteză. Starea ei de sănătate a început să fie tot mai complicată în ultima perioadă, iar proteza i-a fost scoasă. Simptomele deveneau tot mai grave, iar săptămâna trecută, Minerva a ajuns la spitalul Sfântul Ioan în stare critică.
Gabriela Dima a mărturisit că a văzut de multe ori moarta cu ochii, până la diagnosticul de cancer. În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, prezentată pe Kanal D, celebra astroloagă a luat pe toată lumea prin surprindere cu declarațiile ei.
„Cam de vreo cinci ori. Dar alta e problema, gândește-te că m-am dat peste cap cu mașina de vreo două ori. Am ieșit dintre fiare cum mă vezi. Am descoperit că am un defect morfogenetic. Am o proteză hibrid, ca orice Vărsător sunt deschizător de drumuri, dacă la mine merge, merge și la alte milioane de oameni”, a povestit Minerva.