Randi a vorbit în cadrul emisiunii „Invitatul de 12” despre următorul album pe care își dorește să îl scoată. Artistul are planuri mari, deoarece își dorește să fie prezent și pe marile scene ale lumii și să cânte cu artiști mai mari. 

Citește și: VIDEO De Paște, românii au ales să respecte tradițiile. În ce locuri au ales oamenii să călătorească

În momentul actual lucrează la un album și consideră că acesta se va duce foarte sus, la un nivel global. Cu toate că până acum artistul a fost cunoscut în estul Europei, își dorește mai mult și vrea să fie pe scenele mari cu artiști internaționali. El are speranțe foarte mari când vine vorba despre acest nou proiect și este de părere că până anul viitor totul se ca așeza.

„Lucrăm la un album și eu îmi pun mari speranțe și văd proiectul acesta ducându-se unde nu s-a dus niciun proiect din țara asta, adică să fim globali. Până acum am fost în estul Europei a mers, merge în continuare, dar ne dorim să fim și noi pe scenele alea mari cu artiștii mari și cred că cel târziu la anul se va întâmpla. Trebuie să scoatem mai multe piese ca să înțeleagă și cei care nu știau de noi cam care e stilul nostru și cine suntem. ”, a spus Randi.

Randi, despre noul sau album [Sursa: Captura: Invitatul de 12]

Randi, despre importanța sportului în viața lui 

Randi este un artist cunoscut de foarte multă lume și fanii lui știu că acesta își balansează viața de artist cu sala, deoarece este un lucru foarte important pentru el.

În cadrul emisiunii, acesta a mărturisit că sportul este foarte important pentru el, acesta te educă, îți aduce disciplină, atât în sala de sport, cât și în viață. 

Citește și: VIDEO Apaplată de pe litoralul românesc este mai scumpă de la an la an. Oamenii preferă să meargă în vacanțe în alte țări

Odată cu sportul în viața ta începi să ai un program mai bine definit, să dormi mai bine, să gândești mai bine, să mănânci mai bine, iar acestea sunt doar beneficii în viața oricărei persoane.

Randi, despre noul sau album [Sursa: Captura: Invitatul de 12]

„Sportul te educă și îți aduce disciplină, nu numai acolo în sală, ci și în viață. Și știi cum e, un obicei bun aduce un alt obicei bun după el și ajungi să mănânci mai bine, să dormi mai bine, să gândești mai bine. Pentru că dacă e creierul sănătos și corpul e mai limpede. Eu văd acum, apropo de cei tineri, mulți adolescenți care fac sport din ego”, a mai spus Randi.