Potrivit informațiilor, Adriana Bahmuțeanu și George Restivan nu ar fi avut aceeași viziune asupra viitorul, iar modul în care vedeau lucrurile era destul de diferit. Vara trecută cei doi au decis că cel mai bine ar fi să meargă pe drumuri diferite, după ce au petrecut un an și trei luni împreună. După puțin timp, cei doi au decis să își mai dea o șansă, iar la scurt timp după au luat-o din nou pe drumuri diferite.
Cei doi au avut o poveste frumoasă de iubire, iar bărbatul ar fi cerut-o în căsătorie pe jurnalistă. Cu toate acestea, ea a refuzat, mai ales că un alt lucru pe care i l-a cerut a fost să se mute în America cu el.
George Restivan ar fi apelat-o pe Adriana Bahmuțeanu și i-ar fi spus să își ia bilete de avion pentru America. Acesta voia ca ea să fie alături de el pe data de 11 aprilie la ceremonia funerară pe care voia să o facă pentru fosta lui soție.
Cu toate acestea, răspunsul ei a fost unul negativ, deoarece chiar pe 11 aprilie ar avea unul dintre procesele care se află în desfășurare.
Așadar, au decis să o ia din nou pe drumuri diferite.
Adriana Bahmuțeanu ar fi acceptat să locuiască în casa lui Silviu Prigoană, de dragul copiilor
Jurnalista a mărturisit că dacă ar fi primit propunerea să își vadă copiii și să intre în casa tatălui lor, ea nu ar fi reacționat public, ba mai mult era dispusă să locuiască acolo până când lucrurile ar fi revenit la normal.
„Eram dispusă sa las copiii acolo o perioadă, cu condiția să îmi fie permis accesul în casă atunci când îmi doresc eu și inclusiv să rămân cu ei acolo, în acea casă, cum era firesc în asemenea situație tragică. Mă puteam muta acolo și era firesc ca frații să îmi propună asta.(...) E o casă mare, cu 14 dormitoare, piscină, loc de joacă, păcănele...", a