Fostul portar Rică Răducanu este internat în spital de mai multe zile și se află sub supravegherea medicilor specialiști. Acesta a recunoscut că perioada prin care trece nu este una deloc ușoară. În ciuda faptului că primește îngrijirile necesare, fostul sportiv susține că resimte în continuare durerile și că cel mai dificil este să suporte timpul petrecut în spital.
Cum se simte Rică Răducanu și ce investigații i-au făcut medicii
Fostul portar trece printr-o perioadă dificilă, după ce a suferit o căzătură în urmă căreia s-a ales cu mai multe coaste fracturate. Acesta se află încă sub supraveghere medicală, iar recuperarea este una de durată. Recent, Rică Răducanu a făcut câteva declarații despre starea lui de sănătate și a subliniat că nu se simte încă foarte bine, însă apreciază mult atenția cu care este tratat și îngrijit de către medici.
"Foarte bine nu sunt, dar se ocupă de mine. Am văzut eu, se ocupă de majoritatea, eu credeam că doar de mine. Sunt și eu puțîn mai cunoscut pe aici. E adevărat, mă plictisesc, sunt singur aici. Dar se ocupă de mine, îmi face toate cele. Mă doare în continuare...", a declarat Rică Răducanu, pentru Spynews.ro
Fostul sportiv a spus de asemenea că a primit vești încurajatoare din partea medicilor despre starea lui de sănătate, după ce a efectuat cele mai recente investigații. Acesta spune că medicii i-au transmis că fracturile la coaste se vindecă și că este pe drumul cel bun, însă va mai rămâne internat, deoarece specialiștii consideră că recuperarea trebuie să continue sub supraveghere.
"Astăzi am făcut și o ecografie la coaste, iar medicii mi-au spus că suntem pe drumul cel bun, se lipesc, se prind la loc. Cu toate acestea, mă mai țin pe aici. Asta e, așa s-a întâmplat. Problema se va rezolva, de aceea nici nu m-au lăsat acasă. Eu puteam să stau la restaurant, dar au spus că este mai bine să stau liniștit aici, în spital.
Rică Răducanu a vorbit și despre restaurantul despre care oamenii cred că este al lui, mărturisind că, deși nu se mai ocupă direct de afacere, oamenii încă îl asociază cu localul respectiv.
"La restaurant, băieții mă așteaptă, oamenii erau obișnuiți cu mine. De afacere se ocupă Marian și cu Costică, ei sunt titulari. Nu mai, mie mi-a fost frică că mă pune la plată la impozite și i-am lăsat pe ei. Eu sunt, că imagine, lumea știe de atâția ani. Eu sunt cetățean de onoare al Mangalia, mi-a dat primarul și plajă acolo, iar oamenii sunt obișnuiți cu mine, spun: «Hai la Rică». Restaurantul este al celor doi, Costică e bucătarul, Marian se ocupă, ei au fermă lângă Constanța, sunt de-ai mei. Însă nu prea e lume pe litoral..." , a mai spus Rică Răducanu.