Acesta a fost prezent în momentele în care s-a încercat ascunderea dovezilor și era acolo atunci când trupul lui Mario Berinde a fost descoperit, îngropat în spatele casei.

Citește și: Scandal revoltător! Ucigașul lui Mario a dispărut din casa de la Sânmihai. Unde se ascunde?

Ies la iveală informații șocante despre cazul din Cenei. Un localnic a povestit, în exclusivitate pentru Viața fără filtru, ce a observat în momentele tensionate în care polițiștii îl căutau pe Mario Berinde și respinge categoric varianta potrivit căreia

mama acestuia nu ar fi știut ce s-a petrecut.

Mario Berinde și-a pierdut viața în locuința adolescentului de 13 ani, principalul suspect. La un moment dat, băiatul a reușit să fugă, însă rănile extrem de grave l-au făcut să cadă pe marginea drumului. Cei care l-au atacat l-au dus înapoi în casă, unde au dus până la capăt un plan gândit cu mult timp înainte, pus la punct cu aproximativ o lună în urmă.

Pe trotuarul din apropierea locuinței au apărut mai multe pete de sânge, iar mai târziu s-a încercat explicarea lor prin faptul că ar fi fost tăiată o găină. Un martor spune însă că a văzut clar cum urmele au fost spălate. Tot el este convins că mama băiatului era la curent cu tot ce s-a petrecut.

„Miercuri dimineață la 05:15 a venit poliția, era plin.

Din spate am văzut-o, am crezut că au furat ceva. Atunci am aflat că copilul era mort, la 06:00 și puțin. Marți dimineață, el liniștit, parcă era regele, a plecat la școală. Miercuri dimineață când a venit acasă, când a văzut sângele cum curge, vă dați seama, a șters, a curățat tot. Au tăiat o găină, a împrăștiat sângele pe trotuar și în spate și au aruncat găina unde a fost Mario îngropat. Și de droguri a știut, și de crimă a știut (n.r. mama suspectului). Ea a lucrat noaptea și el în noaptea aceea a făcut”, a declarat vecinul suspectului de 13 ani, la Viața fără filtru.

Noi mărturii zguduitoare în cazul crimei din Cenei! [Sursa: FreePik]

Ce a declarat bunica ucigașului?

Bunica băiatului de 13 ani a vorbit deschis despre planul înfiorător pe care nepotul ei și un alt adolescent, de 15 ani, l-au pus la cale pentru a-l omorî pe Mario Berinde. Femeia a spus că îi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat și că simte durerea imensă a părinților care și-au pierdut copilul.

„A doua zi copilul meu (n.r. tatăl criminalului) l-a întrebat frumos care e problema, de ce a făcut asta. Și i-a zis: <L-am chemat, Dani a zis că hai să-l omorâm>(...) Atunci a luat o armă albă și au zis: <Dacă mă lovesc pe mine, apleacă capul jos și atunci eu îi dau, a zis copilul de 15 ani>. Și atunci, nepotul a plecat capul și ăla i-a dat cu arma în cap“, a declarat bunica ucigașului.

Noi mărturii zguduitoare în cazul crimei din Cenei! [Sursa: FreePik]