Tragedia a ieșit la iveală când iubitul ei a ajuns la locuință și l-a surprins pe atacator fugind din apartament. Băiatul s-a luptat cu agresorul și l-a înjunghiat, iar acesta a ajuns ulterior la spital în stare critică.
Incidentul șocant s-a petrecut într-un cartier din Galați, aflat foarte aproape de sediul poliției. Tânăra de 17 ani a fost găsită fără suflare chiar de iubitul ei, un bărbat de 27 de ani. În momentul în care acesta a ajuns, atacatorul încă se afla în zonă și nu reușise să dispară de la locul faptei.
În clipa în care și-a dat seama că a fost surprins, agresorul a smuls geanta adolescentei și a încercat să scape.
Ce au spus vecinii despre tragicul eveniment
„Am auzit. Eu am chemat 112. Bubuituri în uşă, lovituri în uşă. Ţipete, da. S-au auzit şi ţipete"/„Se băteau, s-au certat, s-au tăiat. În uşa mea s-a întâmplat. Presupun că au ieşit din altă uşă. S-au bătut două persoane, doi bărbaţi", spun vecinii.
Citește și: VIDEO Campania „Sa nu ucizi”. Cazul șocant al Teodorei Marcu, tânăra abandonată de stat și de cei din jur
„La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia. Totodată, în imobil se afla şi un bărbat în vârstă de 26 de ani, care prezenta urme de violenţă", a declarat Oana Munteanu Hahui – IPJ Galaţi.
Se spune că tânăra ar fi lucrat în domeniul serviciilor pentru adulți, iar atacatorul ar fi fost unul dintre clienți: „Aici sunt fete peste tot". "Din ce ştiu, da. Regim hotelier, masaj...", mai spun vecinii.
Presupusul ucigaș, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la spital in stare gravă: „Pacientul prezintă multiple plăgi superficiale la nivel toracic, la nivelul membrelor superioare şi facial. De asemenea, prezintă o plagă penetrantă la nivel abdominal", a declarat Adrian Malacu, Spitalul Judeţean Galaţi.
Partenerul tinerei a fost reținut de autorități, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.