O dronă a fost găsită de un localnic pe un câmp din comuna Viişoara, situată la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Republica Moldova. Zona a fost izolată, iar un echipaj pirotehnic al SRI s-a deplasat la fața locului pentru a face verificările necesare.
O dronă prăbușită a fost găsită pe un câmp din comuna Viișoara, județul Vaslui
O dronă a fost găsită astăzi, pe un câmp din județul Vaslui, la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Republica Moldova.
Zona în care a fost gasită drona a fost izolată de polițiști și jandarmi. Este vorba despre un teren agricol, unde nu au fost înregistrate pagube materiale sau victime, însă autoritățile au stabilit un perimetru de siguranță, ca măsură de precauție, până la sosirea specialiștilor SRI din Brigada Antiteroristă.
Prefectul judeţului Vaslui, Andrei Şerban, a declarat, marţi, că reprezentaţi ai mai multor instituţii, printre care şi ai Serviciului Român de Informaţii, sunt prezenţi la Viişoara, în locul în care a fost
găsită o dronă căzută.„Eram într-o şedinţă privind siguranţa şcolară în momentul în care am fost informat cu privirea la situaţia de la Viişoara. Reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii, ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Inspectoratului de Poliţie care efectuează cercetări. Aşteptăm rezultatele verificărilor”, a declarat prefectul Andrei Şerban, potrivit Agerpres.
În paralel, a fost sesizat și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, care va desfășura o anchetă pentru a stabili când a ajuns drona în acel loc și, în special,
care este proveniența acesteia.