Medicii au încercat să o readucă la viață timp de două ore, însă fără succes. Părinții susțin că procedura nu ar fi trebuit făcută, mai ales că analizele efectuate anterior arătaseră că micuța avea probleme la ficat.

Citește și: VIDEO Nemulțumirile sociale escaladează. Proteste sindicale și scăderea puterii de cumpărare în România

„Deci ea a intrat la 17:06, şi la 17:30 ea a intrat în stop. Pe mine m-au anunţat după o oră că a intrat în stop şi după o oră jumătate a venit ambulanţa. Le-a fost frică şi e normal, înţeleg, au încercat ei s-o resusciteze. Poate dacă ar fi venit ambulanţa, poate dacă... Nu ştiu...", a declarat mama fetiţei.

Copleșită de durere, mama fetiței de doi ani abia reușește să vorbească.

Micuța era totul pentru părinții ei, iar aceștia au dus-o la o clinică stomatologică din centrul Bucureștiului pentru tratarea a două carii. O intervenție care părea banală, dar care presupunea sedare intravenoasă.

O fetiță de 2 ani și-a pierdut viața pe scaunul stomatologului cu o seară în urmă [Sursa: FreePik]

Fetița a suferit un stop cardio-respirator

La doar câteva momente după începerea procedurii, fetița a suferit un stop cardio-respirator. Medicii dentiști, împreună cu echipajul de pe ambulanță, au încercat timp de două ore să o stabilizeze. De două ori micuța a fost resuscitată, dar, din nefericire, a intrat din nou în stop. În final, decesul a fost declarat în jurul orei 20:15. Cu doar o zi înainte, părinții o duseseră la analize, iar rezultatele arătaseră valori crescute ale funcției hepatice.

Citește și: VIDEO Carnavalul din Germania. Zeci de mii de oameni s-au distrat și au sărbătorit cu muzica și costume

„I-am făcut nişte analize fetiţei, pentru că ştiam că trebuie să aibă o intervenţie la dinţi. Soţia i le-a trimis doctorei. I-a spus că nişte valori la ficat au ieşit mai mari de şase ori decât este limita legală. I-a spus că este în regulă, că poate să vină, că nu afectează cu nimic acele valori mai mari. Are mesaje soţia cu doamna doctor pe WhatsApp, unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea şi doamna doctor i-a zis că nu, să vină că este ok", a declarat tatăl fetiţei.

Anchetatorii au ridicat din clinică mai multe acte care ar putea ajuta la clarificarea cazului. Doi medici au fost duși la audieri, iar după ore întregi de declarații, două dintre doctorițele prezente în momentul incidentului au fost lăsate să plece. Interogatoriile vor continua și în zilele următoare, în timp ce procurorii încearcă să reconstituie cu exactitate succesiunea evenimentelor. La scurt timp după moartea fetiței, clinica stomatologică a emis și un punct de vedere

„În ultimii peste 11 ani de activitate, clinica noastră a realizat cu succes mai mult de 1.700 de proceduri similare de sedare profundă, cu aceeaşi echipă dedicată şi calificată, fără niciun incident anterior", se arată în comunicatul clinicii. În această dimineaţă, Corpul de control al ministerului Sănătăţii este aşteptat în control la clinică.