Papa Francisc a încetat din viață luni, 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, chiar în a doua zi de Paște, a confirmat Vaticanul. Suveranul Pontif se confrunta de o perioadă cu probleme de sănătate, însă momentul dispariției sale, în inima Sărbătorilor Pascale, a adâncit emoția în rândul credincioșilor catolici din întreaga lume.
Citește și: Cum se va alege noul papă, după moartea Papei Francisc. Regulile din Biserica Catolică
Anunțul a fost făcut de cardinalul Kevin Ferrell, camerlengoul Vaticanului, potrivit Associated Press. Francisc a fost ales Papă în 2013 după demisia lui Benedict al XVI-lea. El a fost primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice.
„La ora 7:35 în această dimineață, episcopul Romei, Francisc, s-a întors la casa Domnului. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii sale”, a anunțat Farrell, pe canalul de televiziune al Vaticanului.
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Papa Francisc?
Papa Francisc, care este pontif din 2013, a suferit de mai multe ori de gripă şi de alte probleme de sănătate în ultimii doi ani.
La începutul acestui an, acesta fusese diagnosticat cu dublă pneumonie, fiind internat la 14 februarie 2025 la Spitalul Gemelli din capitala Italiei, dar a fost externat la câteva luni după aceea și chiar a participat la slujba de la Vatican din ziua de Paște.
Papa Francisc a apărut în balconul Bazilicii Sfântul Petru, în ziua de Paște, în scaunul său cu rotile. Suveranul Pontif a binecuvântat mulțimea și i-a urat un „Paște fericit”, înainte de a lăsa un membru al personalului său să citească mesajul său Urbi et Orbi. Pentru prima dată de când a devenit papă în 2013, Papa a lipsit de la majoritatea evenimentelor din Săptămâna Sfântă.