În 2025, acestea vor fi celebrate pe 1 noiembrie, zi care coincide cu praznicul Sfinților Cosma și Damian, „doctorii fără de arginți”. Moșii de toamnă aduc în prim-plan tradiții vechi, profund legate de identitatea spirituală a poporului român. Această zi este dedicată rugăciunii și reculegerii, actelor de milostenie și sentimentului de comuniune, oferind totodată un moment de reflecție asupra legăturii dintre viață și moarte, dintre prezent și strămoșii noștri.
Termenul „moși” se referă la strămoși, părinți și rude care au trecut la cele veșnice. În credința ortodoxă, ziua de sâmbătă este dedicată pomenirii celor adormiți, deoarece simbolizează odihna Mântuitorului în mormânt, înainte de Învierea Sa.
Sâmbăta este ziua în care Hristos a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a coborât la iad pentru a-i elibera pe toți drepții adormiți.)
Referindu-se la Sâmbăta Morților, Sfântul Ioan Gură de Aur a îndemnat: „ Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.
Pe parcursul anului, Biserica Ortodoxă a stabilit mai multe zile dedicate pomenirii colective a celor adormiți, printre care se numără: Moșii de primăvară (de Mucenici), Moșii de vară (înainte de Rusalii), Moșii de toamnă (în prima săptămână din noiembrie) și Moșii de iarnă (înainte de Lăsatul secului de carne).
„În tradiția ortodoxă, Sâmbăta Morților este o zi de reculegere și de pomenire a celor trecuți în veșnicie.
Obiceiuri și tradiții
La Moșii de toamnă, credincioșii oferă mâncăruri gătite, de obicei așezate în vase de lut, iar în anumite regiuni se dăruiește și o sticlă de vin din recolta nouă. Conform tradiției populare, nu este permisă împărțirea obiectelor personale ale celor decedați, cum ar fi hainele sau accesoriile.
De Moșii de Toamnă din 2025, credincioșii sunt îndemnați să dea de pomană colivă, colaci, pâine de casă, vin roșu, sarmale de post, plăcinte cu mere sau dovleac, fructe de sezon și dulciuri de post, acestea fiind alimente considerate tradiționale și binecuvântate pentru sufletul celor adormiți.
Citește și: Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva 2025. Ce să nu faci în ziua de 14 octombrie?
În această zi, credincioșii merg la cimitir pentru a curăța și împodobi mormintele, pun flori și aprind lumânări, gest despre care se spune că aduce liniște și căldură sufletelor celor plecați. În zona Banatului, sărbătoarea este cunoscută sub numele de „Luminația”, simbol al luminii care îi călăuzește pe cei adormiți.
În această zi de sărbătoare, se recomandă evitarea muncilor grele, atât pe câmp, cât și în gospodărie, deoarece nu este considerat potrivit să se depună efort fizic. Potrivit credințelor populare, nu este bine să se facă vizite în alte case, cu excepția celor legate de împărțirea alimentelor de pomană.