Programă Evaluare Națională 2023 pentru Română și Matematică. Pentru elevii de clasa a VIII-a, examenul de capacitate aduce mari emoții.
Potrivit anunțului pe care l-a făcut ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a se va desfășura ținând cont de programele de dinainte de pandemie.
Programă Evaluare Națională 2023 pentru Română și Matematică. Iată ce trebuie să învețe elevii
Pe parcursul evaluării la Limba Română se urmăresc aspectele ortografice, ortoepice și morfologice. Iată care este programa pentru examenul la această disciplină.
1. Receptarea textului scris de diverse tipuri
identificarea informaţiilor importante, a temei, a ideilor principale/secundare din texte literare și nonliterare, continue, discontinue şi multimodale
corelarea informaţiilor explicite şi implicite din texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale
recunoașterea modurilor în care sunt organizate informaţiile în texte literare și nonliterare, continue, discontinue şi multimodale
prezentarea unor răspunsuri personale, critice sau creative
compararea diferitelor puncte de vedere exprimate pe marginea unor texte diverse
compararea a cel puțin două texte sub aspectul temei, al ideilor şi al structurii
evaluarea informațiilor și a intențiilor de comunicare din texte literare, nonliterare, continue, discontinue și multimodale
argumentarea punctelor de vedere pe marginea a două sau mai multe texte de diverse tipuri, având în vedere posibilitatea unor interpretări multiple
2. Redactarea textului scris de diverse tipuri
redactarea unui rezumat sau a unui text, simplu sau complex, având în vedere etapele procesului de scriere și structurile specifice, pentru a comunica idei și informații sau pentru a relata experiențe trăite sau imaginate
redactarea unui text complex, de exprimare a unor puncte de vedere argumentate, pe diverse teme sau cu referire la diverse texte citite
adecvarea textului scris la situația și scopul de comunicare
analizarea constantă a propriului scris/a unor texte diverse din punctul de vedere al corectitudinii, al lizibilităţii, al coerenţei şi al clarităţii
aplicarea constantă a normelor privind etica redactării pentru crearea unor texte originale
3. Utilizarea corectă, adecvată şi eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise
analizarea elementelor de dinamică a limbii, prin utilizarea achiziţiilor de sintaxă, morfologie, fonetică, lexic şi semantică prin raportare la limbile modern
folosirea achizițiilor privind structuri morfosintactice complexe ale limbii române literare, pentru înţelegere corectă şi exprimare nuanţată a intenţiilor communicative
aplicarea achiziţiilor lingvistice pentru înţelegerea şi producerea unor texte diverse
aplicarea conştientă a regulilor şi a convenţiilor ortografice şi ortoepice pentru o comunicare corectă
valorificarea relaţiei dintre normă, abatere şi uz în adecvarea strategiilor individuale de comunicare
raportarea conştientă la normă în exprimarea intenţiei de comunicare, din perspectivă morfosintactică, fonetică şi lexical
redactarea unor texte, valorificând gândirea logică și analogică (analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare) prin utilizarea deprinderilor de comunicare corectă în limba română literară
Citește și: Festivalul luminilor la Petra, în Iordania
4. Exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional
identificarea unor valori culturale promovate în textele autorilor români din diferite perioade istorice
asocierea unor experiențe proprii de viață și de lectură cu acelea provenind din alte culturi
compararea unor elemente comune identificate în cultura proprie și în cultura altor popoare sau a unor tradiții românești cu tradiții din alte culturi, argumentarea unui punct de vedere privitor la valori culturale sau la elemente specifice ale culturii naționale și ale culturii altor popoare.
Programa integrala la limba română poate fi consultată AICI, iar cea la matematică AICI.
Când vor susține elevii de clasa a VIII-a cele două probe
Potrivit informațiilor publicate în monitorul oficial, înscrierea elevilor pentru a susține examenele de la Evaluarea Națională 2023 se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ, între 6 și 9 iunie.
Citește și: Taxă pod Fetești 2023: Ce preț are și cum o poți plăti prin SMS sau online?
Prima probă, cea la Limba și Literatura Română, va avea loc pe data de 19 iunie, în timp ce cea la Matematică va avea loc pe data de 21 iunie.
Calendarul Evaluării Naționale 2023
► 6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională;
► 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;
► 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă;
► 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă;
► 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
► 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
► 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor;
► 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor;
► 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Sursa: edu.ro .