Preotul protosinghel Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani din județul Neamț, a trecut la cele veșnice joi, 16 iulie 2026. Decesul lui lasă în urmă o durere fără margini, dar și un gol imens în sufletele credincioșilor care l-au cunoscut.

A murit părintele Serafim Mihali, starețul Mănăstirii Bisericani

Potrivit botosaninews.ro, părintele Serafim Mihali a păstorit la Mănăstirea Bisericani timp de 26 de ani, începând din 1997. Acesta a fost numit în funcția de stareț chiar de actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel. În 1993, când mănăstirea se afla într-o situație dificilă, părintele a început un amplu proces de restaurare și consolidare. Sub îndrumarea lui s-au realizat lucrări de refacere a ansamblului monahal istoric, ce datează din secolul al XV-lea, din vremea lui Ștefan cel Mare și a Cuviosului Iosif de la Bisericani.

În octombrie 2013 părintele Serafim Mihali s-a confruntat cu una dintre cele mai grele încercări. Trei indivizi i-au pătrus în chilie, l-au legat și l-au bătut pentru a afla unde sunt ascunse fondurile mănăstirii. Atacatorii au reușit să sustragă aproximativ 100.000

de lei, adunați din donațiile credincioșilor, din care se dorea construirea unei noi clopotnițe la acea vreme.

Citește și: VIDEO Mii de credincioși participă la procesiunea „Calea Sfântului” în Suceava, în cinstea hramului Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou

[Sursa: basilica.ro]

Citește și: Fosta soție a lui Cristian Pomohaci, dezvăluiri șocante: „Căsnicia cu el a fost un eșec pentru toată familia mea”

Care este cauza decesului părintelui Serafim Mihali

Vestea dispariției fulgerătoare a părintelui protosinghel Serafim Mihali a căzut că un trăsnet asupra întregii comunități. Acesta s-ar fi stins din viață după ce a suferit un infarct, potrivit doxologia.ro.

Până la acest moment, reprezentanții autorităților nu au comunicat alte detalii oficiale privind circumstanțele decesului.
Vestea decesului său a fost primită cu profundă tristețe de credincioșii care l-au cunoscut și de cei care au participat de-a lungul anilor la slujbele oficiate la Mănăstirea Bisericani.