Moartea elevului de 15 ani din Bacău, la scurt timp după ce i s-a făcut rău în curtea școlii, a generat controverse majore privind modul în care a intervenit Serviciul Județean de Ambulanță. Băiatul din comuna Buhoci, județul Bacău, a murit joi, 21 mai, la școală, în timpul unei pauze între ore. Acesta s-a înecat cu o bucată de mâncare în timpul pauzei dintre ore. Prima ambulanță sosită la fața locului nu avea medic, iar echipajul complet a ajuns prea târziu pentru că minorul să mai poată fi salvat.
Răsturnare uluitoare în cazul copilului care și-a pierdut viață în curtea școlii, din Bacău! DSU a dat amenzi
După aproape o lună de la cumplitul incident în urma căruia un copil de 15 ani a murit în curtea școlii din Bacău, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a încercat să clarifice toate aspectele legate de intervenția medicală, în uma unor verificări făcute la Bacău.
”În dată de 22.05.2026, o echipă de inspecție a Departamentului pentru Situații de Urgență s-a deplasat la sediul structurilor care asigură asistența medicală de urgență la nivelul județului Bacău (SAJ Bacău, UPU –SMURD a Spitalului Județean de Urgență Bacău, ISUJ Bacău), precum și la sediul Școlii Gimnaziale din localitatea Vladnic, comună Parincea, județul Bacău (locul intervenției), în vederea verificării modului de asigurare a asistenței medicale de urgență la nivel prespitalicesc, activitatea fiind desfășurată în coordonare instituțională cu Ministerul Sănătății, în conformitate cu atribuțiile legale ale fiecărei instituții”,
a transmis DSU.Potrivit adevărul.ro, în dată de 20.05.2026, ora 12.31, a fost recepționat prin SNUAU 112 un apel care semnala un copil inconștient. Operatorii SAJ din dispeceratul integrat ISU-SAJ Bacău au adresat întrebările specifice protocolului și au oferit instrucțiuni de prim ajutor până la sosirea echipajelor medicale. Ulterior apelului inițial au fost înregistrate mai multe apeluri de revenire prin care a fost comunicată evoluția situației și au fost furnizate noi recomandări de prim ajutor.
”La momentul apelului existau disponibile la nivelul stației centrale a SAJ Bacău: un echipaj medical de urgență cu medic și mai multe echipaje medicale de urgență cu asistent. Un alt echipaj cu medic era în misiune la Iași. La nivelul județului nu era operațional un echipaj de terapie intensivă mobile SMURD, din cauza lipsei de personal medical de la nivelul UPU Bacău. Deși simptomatologia raportată se încadra în categoria urgențelor majore (Cod Roșu – copil care nu respiră), a fost alertat inițial un echipaj medical de urgență cu asistent”,
Cazul a fost încadrat că urgență majoră, corespunzătoare categoriei „Cod Roșu”, pentru care procedurile permit alertarea unor resurse cu nivel superior de competență.
”Medicul coordonator nu a valorificat toate resursele disponibile la momentul solicitării, deși acestea erau disponibile. Nu a fost solicitată o resursă aeriană, deși cadrul procedural permitea acest lucru și existau resurse disponibile. Nu a fost utilizată o resursă de prim ajutor calificat aflată în proximitatea locului intervenției. În cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Bacău a fost identificat un paravan care separă dispecerii pompieri de dispecerii SAJ, aspect ce poate conduce la deficiențe privind comunicarea și coordonarea situațiilor de urgență”, a mai precizat DSU în urmă controlului.
DSU a cerut transmiterea raportului către Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății.
Totodată, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.000 lei. S-a solicitat inițierea unei cercetări interne privind modul de dispecerizare a cazului și nealertarea resursei aeriene disponibile. De asemenea, au fost luate și alte măsuri precum:
- Reinstruirea personalului medical, a dispecerilor ISU și a coordonatorilor medicali în ceea ce privește criteriile de alertare a resurselor aeriene, aplicarea procedurilor operaționale și gestionarea urgențelor majore.
- Reinstruirea personalului privind obligația utilizării tuturor resurselor disponibile în interesul pacientului.
- Eliminarea factorilor care afectează comunicarea în dispeceratul integrat (paravanul)
- Reinstruirea întregului personal operativ privind contravențiile și obligațiile prevăzute de legislația sistemului național de asistență medicală de urgență.
- Analizarea, în cadrul UPU Bacău, a posibilității operaționalizării unu echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.