Această peliculă prezintă viața lui Iisus dintr-o perspectivă originală: prin prisma lui Iosif, tatăl lumesc al Mântuitorului, cel care s-a căsătorit cu Maria, femeia care a dat naștere, prin imaculata concepție, Fiului lui Dumnezeu. Fidel scrierilor din Noul Testament, filmul relatează povestea nașterii lui Iisus si redă, cu dramatism și profunzime psihologică, îndoiala inițială a lui Iosif privind originea divina a lui Iisus. Cronologia evenimentelor urmează firul narativ biblic. Poporul din Ierusalim suferă sub domnia crudului rege Irod și speră că va fi eliberat de către Mesia, a cărui sosire se zvonește că este aproape. Iosif, un bărbat văduv în vârstă de 35 de ani, nu este interesat să participe la lupta împotriva romanilor. El este conștient că o revolta ar fi inutila, iar moartea lui Iuda, nepotul sau, la scurt timp după ce tânărul se alătura zloților, îi confirmă inutilitatea luptei împotriva legiunilor romane.

Iosif primește o vizita din partea lui Ioachim și a Anei, care îi cer să se casătorească cu fiica lor în vârstă de 14 de ani, Maria, doar pentru ca fata sa fie astfel protejată de romani. Iosif este de acord, dar promite părinților să păstreze castitatea fetei. Cu toate acestea, în prezenta Anei, Maria ii spune lui Iosif ca este însărcinată. Lui Iosif îi este greu sa creadă în imaculata concepție, cum la fel de greu îi este sa creadă ca Maria va da naștere unui fiu care va pune capăt domniei lui Irod, așa cum i se arătase într-o viziune.

Isus, fiul său, se naște într-o iesle din Betleem, iar nașterea este anunțată de către cei trei magi ca venirea pe lume a așteptatului Mesia. Regele Irod afla vestea, și pentru a nu se împlini profeția, dă ordin să fie uciși toți pruncii din Betleem.

Iosif si Maria fug în Egipt și doar după moartea lui Irod, când fiul lor împlinește șapte ani, se întorc in Nazaret. Relația părinților cu fiul lor este marcata de insistenta lui Iisus de a-l recunoaște ca tată pe Dumnezeu din Ceruri, și nu pe cel care îl creste și îl educa – pe Iosif. Doar pe patul de moarte Iosif își va recunoaște credința in Iisus, recunoscându-i natura divina și cerându-i acestuia iertare.

 

  • Regia: Raffaele Mertes
  • Distribuția: Tobias Moretti, Stefania Riv