Copilul era însoțit de tatăl său și supravegheat de instructor, însă i s-ar fi făcut brusc rău în timp ce se afla în piscină. Băiatul s-ar fi speriat pentru că nu ar fi simțit fundul bazinului și ar fi suferit un stop cardiac chiar în brațele tatălui.

Un băiat de 8 ani s-a stins din viață la un curs de înot

Medicii s-au chinuit o oră să îl resusciteze, însă nu au reușit: „Eram la un metru jumate acolo de el și am văzut că era pe plută și dădea din picioare și la un moment dat am văzut pe fața lui că se sperie, se sperie de ceva, probabil că nu înainta.”

Citește și: VIDEO Confruntări sângeroase în Rusia. Trupele Kievului cuceresc localitate după localitate

Nimic nu avea să provestească necazul care s-a abătut asupra familiei Cioancă. Tatăl și-a dus copilul în vârstă de opt ani la înot la bazinul primăriei. Băiatul era supravegheat atât de părinte, cât și de instructorul de înot, însă la un moment dat i s-ar fi făcut brusc rău. Copilul ar fi suferit un atac de panică sever, iar inima a încetat să-i mai bată. După ce l-a scos pe copil din apă, instructorul a sunat imediat la 112, un echipaj medical a venit la fața locului, însă nu au reușit să-l mai

salveze pe băiat.

Tânărul a făcut stop cardiac chiar în brațele tatălui său

Băiatul nu era cunoscut cu probleme medicale. De altfel înainte să înceapă cursurile de înot, copilul a trebuit să prezinte o adeverință medicală de la medicul de familie care atesta faptul că este apt pentru sport. Cu ochii în lacrimi, după incident instructorul îi critică pe medicii care semnează adeverințe cu ochii închiși, fără să îi controleze pe pacienți.

„Mie îmi trebuie o dovadă referitoare la situația de sănătate a copilului pentru că nu pot să-mi asum ferească Dumnezeu”

Citește și: VIDEO A trecut un an de la accidentul din 2 Mai. Părinții tinerilor sunt distruși de durere

O anchetă de moarte suspectă a fost deschisă și este așteptată expertiza medicilor legiști.